Video O mașină a intrat într-un restaurant din Cluj. Patru oameni răniți

Data actualizării: Data publicării:
restaurant
Accident care se putea transforma într-o tragedie în județul Cluj. Foto: Captură video Digi24

Accident care se putea transforma într-o tragedie în județul Cluj. O mașină a intrat în interiorul unui restaurant. Din fericire, nimeni nu se afla la acea oră în local. Patru bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care doi au fost transportați la spital. Se fac cercetări pentru a se stabili cauza producerii accidentului.

„A fost vorba despre un autoturism care a fost găsit în interiorul unui restaurant. Din fericire, în momentul în care a intrat în autoturismul, nu se aflau persoane în restaurant. Noi am avut un echipaj cu modul de descarcerare un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ care au intervenit la fața locului. Au fost consultate patru persoane, bărbați, dintre care doi, cu vârste de aproximativ 30 de ani, au fost transportați la spital, dar la prima evaluare se pare că sunt leziuni ușoare. Colegii mei i-au găsit pe toți ocupanții în afara autoturismului când au ajuns la fața locului”, a declarat pentru Digi24 purtătorul de cuvânt ISU Cluj Andrei Biriș.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...