Video O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord din Capitală. Suspectul, cercetat în libertate

Data actualizării: Data publicării:
politista agresata
O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Captură video Facebook Sindicatul Europol

O poliţistă de la Investigații Criminale sub acoperire a fost victima unui agresor sexual în Gara de Nord din Capitală. Suspectul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare, cu toate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, arată Sindicatul Europol, care anunţă că, prin avocaţi, vor interveni pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. 

Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă se vede cum polițista se plimba printre oameni când, la un moment dat, un bărbat a atins-o. Femeia s-a legitimat, iar bărbatul a devenit din ce în ce mai agresiv. Și-a aruncat rucsacul spre polițistă de mai multe ori și a amenințat-o. În scurt timp au ajuns și colegii polițistei. Bărbatul este cercetat acum în stare de libertate.

„Agresori sexuali, “la liber” în societate. Ieri, în incinta Gării de Nord din Bucureşti, victima unui astfel de individ cu comportament deviant a fost chiar o poliţistă. Colega noastră din structurile Poliţiei judiciare ale Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în ţinută de serviciu, a fost pipăită de un individ care se apropiase din spate. Chiar dacă s-a aflat în stare de şoc, poliţista a efectuat demersurile în vederea reţinerii bărbatului până la sosirea colegilor ei. Astfel, şi-a declinat calitatea, prezentând legitimaţia de serviciu, şi i-a comunicat că acţiunea sa reprezintă infracţiune. Bărbatul în cauză, după ce a auzit că este poliţistă, a recurs imediat la ameninţări şi injurii, cerându-i să nu cheme pe nimeni la faţa locului deoarece în caz contrar o va agresa”, relatează sindicaliştii, într-o postare pe Facebook. 

„La acest moment înţelegem că bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare, cu toate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj. Este incredibil cu câtă uşurinţă tratează procurorii astfel de fapte care sunt de natură a încuraja comportamentele unor indivizi cu comportamente deviante. În statul „de drepţi” al anului 2023, procurorii consideră că ameninţarea adresată unui poliţist, în cazul prezentat, nu se află în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, mai arată sindicaliştii.

Sindicatul Europol anunţă că prin avocaţi, vor interveni pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. „Reprezentanţii Sindicatului EUROPOL, prin avocaţi, vor interveni în prezenta cauză pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi reacţionat acelaşi procuror dacă în cauză era vorba despre o judecătoare şi nu o poliţistă”, susțin reprezentanții sindicatului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri