Oile înecate în Marea Neagră ar fi avut o soartă şi mai crudă dacă ajungeau la destinaţie. Transportul de animale vii e interzis în UE

Data actualizării: Data publicării:
transport-oi-vapor

Senatorul USR Vlad Alexandrescu atrage atenţia asupra cruzimii transportării animalelor de sacrificiu către Arabia Saudită şi alte ţări din Peninsula Arabă după ce un vas cu 14 000 de oi la bord s-a scufundat în cursul nopţii de sâmbătă în Marea Neagră, la mică distanţă de portul Midia Năvodari.

Opriţi transporturile cruzimii!

În timp ce ne pasionam toți pentru alegerile prezidențiale, peste 14.000 de oi au murit înecate ieri în portul Midia. Nu au putut fi salvate decât câteva. Urmau a fi transportate către Arabia Saudită, pentru a fi sacrificate acolo.

Dacă aceste animale nu ar fi murit înecate, ar fi sfârşit într-un mod şi mai îngrozitor. Ţările arabe nu respectă niciun fel de standarde de protecţie a animalelor. Oilor şi vacilor li se taie tendoanele, ochii, sunt agăţate de picioare cu frânghii şi lanţuri, li se taie gâtul fără asomare. În cazul transportului naval de multe ori nu există niciun veterinar la bord, pentru a putea interveni când apare o problemă. Toate aceste practici nu sunt permise prin standardele organizaţiei mondiale a sănătăţii animalelor”, transmite Vlad Alexandrescu într-o postare pe Facebook.

Senatorul USR spune şi că România riscă sancţiuni din partea Uniunii Europene pentru că transportarea animalelor vii reprezintă o încălcare a regulamentului UE privind protecţia animalelor în timpul transportului:

Din aceste cauze şi pe valul creşterii îngrijorării populaţiei pentru starea de bine a animalelor, majoritatea ţărilor Europene, dar şi Australia, au încetat să transporte animale vii către Orient şi Africa.

Din păcate România continuă să o facă, cu toate că a primit constant avertismente în ultimii ani şi riscă sancţiuni europene pentru condiţiile în care sunt transportate animalele vii.

În iulie 2019, Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, a cerut Romaniei să oprească transportul a 70.000 de oi către o serie de state din Golful Persic, deoarece nu erau asigurate condiţii bune pentru transportul animalelor. Ministrul Daea nu a oprit transportul, încălcând cerinţa comisarului european.

Acum ne confruntăm din nou cu o tragedie, în care şi-au pierdut viaţa zeci de mii de animale. România încalcă atât Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului privind protecția animalelor în timpul transportului în interiorul și în afara UE și al operațiunilor conexe, Rezoluția Parlamentului European din 14 februarie 2019 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului şi standardele Organizaţiei mondiale pentru sănătatea animalelor, standarde la care s-a raliat şi România.”

Este inadmisibil să continuăm aşa. Pe lângă faptul că exportul de materie primă (animale vii) este ineficient din punct de vedere economic, lipsa de respect şi cruzimea fătă de viaţa unor fiinţe vii nu se mai poate justifica într-o ţară europeană şi care se doreşte a fi civilizată.

Solicit anchetarea de urgenţă a condiţiilor în care s-a petrecut accidentul şi în care s-au întreprins salvarea oamenilor şi a animalelor şi solicităm aderarea României la poziţia celorlalte ţări europene şi stoparea transportului de animale vii către ţări din afara UE”, concluzionează senatorul pe Facebook.

Vaporul care pleca din portul Midia Năvodari s-a înclinat și a ajuns pe jumătate sub apă. Autoritățile au fost chemate să salveze, în primul rând, un marinar căzut de la bord. Au fost salvate doar 33 de animale dintre cele 14 000. Pentru restul, care s-au înecat, se va recurge la o procedură de distrugere a cadavrelor.

Editor: Adrian Dumitru

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri