Patriarhul Kiril al Moscovei vine astăzi la Bucureşti

Data publicării:
Orthodox Russians Mourn Patriarch Alexy II
Foto: Gulliver/GettyImages

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii ajunge astăzi la Bucureşti, pentru a lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

Orthodox Russians Mourn Patriarch Alexy II
Foto: Gulliver/GettyImages

Patriarhul Moscovei ar urma să ajungă la Bucureşti joi, la ora 16.45, şi va aduce din Rusia un fragment  din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae - Tabacu din Capitală, relatează News.ro.

Patriarhul Kiril va participa la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care au început marţi, când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei.

Joi, de la ora 17.00, va avea loc procesiunea "Calea Sfinţilor", care urma să aibă loc marţi, dar a fost amânată din cauza ploii. În timpul acesteia, pe lângă icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sfântului Serafim de Sarov.

Vineri, când este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou, Liturghia va fi oficiată, de la ora 9.00, la Altarul de vară  de lângă Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel, Patriarhul Kiril, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Anastasie, şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe şi ierarhii români prezenţi la hram. 

De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la slujba Te Deum care va marca zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, iar la ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

În cadrul şedinţei solemne, Întâistătătorii sau şefii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe vor prezenta expuneri cu privire la Dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist şi importanţa libertăţii religioase astăzi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Jennifer Lopez, prima reacție după ce s-a speculat că divorțează de Ben Affleck: „Ar trebui să știi mai bine...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta