Peste 12 tone de deşeuri mascate sub forma unui transport umanitar, oprite la graniţă: „Nu este altceva decât gunoi”

Data actualizării: Data publicării:
tir in vama
Peste 12 tone de deşeuri mascate sub forma unui transport umanitar au fost oprite la graniţă.

Peste 12 tone de deşeuri mascate sub forma unui transport umanitar au fost oprite la graniţă. Mărfuri second-hand, despre care autorităţile afirmă că erau „gunoi”, au fost oprite la PTF Borş II. Încărcătura se afla într-un camion care urma să ajungă în judeţul Teleorman.

„Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au oprit la graniţă – punctul de trecere a frontierei PTF BORŞ II, un autotren încărcat cu ajutoare umanitare, ce avea că destinaţie localitatea Ciuperceni din jud. Teleorman. Conţinutul  transportului le-a ridicat suspiciuni comisarilor GNM, iar aceştia au cerut sprijinul lucrătorilor ANPC”, anunţă, joi, Garda de Mediu.

Sursa citată de News.ro a precizat că inspectorii au confirmat cele 12.265 kg de marfă second hand, „nu este altceva decât gunoi”.

„În consecinţă, Garda de Mediu Bihor a interzis intrarea în ţară a transportului ilegal de deşeuri mascat în «ajutor umanitar»”, a mai transmis Garda de Mediu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Fanii, îngrijorați. Britney Spears, implicată într-un incident ce aduce aminte de momentul 2007. Paramedicii...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The...