Petrecere cu 200 de oameni la Cluj-Napoca. Polițiștii au intrat și au dat amenzi de 100.000 de lei

Data publicării:
masina de politie in trafic
Foto: Poliția Româna

Un eveniment privat la care participau aproximativ 200 de persoane a fost întrerupt de poliţiştii clujeni, care au aplicat zeci de sancţiuni, în valoare de peste 100.000 de lei, informează Agerpres.

"La data de 24 ianuarie, în jurul orei 00,10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfăşoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane. (...) În incinta complexului, poliţiştii au identificat aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente. Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei", se arată într-o informare trimisă, duminică, de IPJ Cluj.

În acest caz a fost întocmit şi un dosar penal.

"Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul şi stabilirea tuturor împrejurărilor faptei. Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid-19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunţi, botezuri, mese festive sunt interzise", se mai arată în comunicat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...