Dragnea, îngrijorat de posibile fraude la alegeri

Data publicării:
liviu dragnea fb

Liviu Dragnea spune că schimbările de la MAI şi de la AEP din ultima perioadă îi provoacă „suspiciuni”. Preşedintele PSD a cerut BEC să pună la dispoziţia partidului aplicaţiile folosite pentru alegeri de către Autoritatea Electorală Permanentă, fiind de părere că liberalii ar încerca să fraudeze scrutinul.

liviu dragnea fb

Liviu Dragnea a declarat că are suspiciuni cu privire la schimbările de la MAI din ultime perioadă, precum şi ancheta DNA de la AEP.

„Sunt două instituţii cheie în organizarea alegerilor din România: MAI şi AEP. Ministerul de Interne a suferit transformări majore, cum-necum, de la începutul anului Dacian Cioloş a avut ţintă ca de acolo să plece Petre Tobă. (...) Acum MAI este condus de apropiatul lui Dacian Cioloş. Tulburări majore în MAI şi în serviciul secret al ministerului. (...) AEP a rămas fără conducător. AEP este cea care după alegeri centralizează voturile şi repartizează mandate, pe baza unui soft la care noi deocamdată nu avem acces, a spus el, potrivit News.ro.

Din acest motiv, Dragnea afirmă că a solicitat ca BEC să pună la dispoziţia partidului său aplicaţiile informatice folosite pentru distribuirea mandatelor, afirmând că nu este în regulă ca formaţiunile politice să nu aibă acces la ele în aceste condiţii.

„Sunt foarte preocupat şi foarte îngrijorat. Acesta este motivul pentru care am solicitat oficial BEC, în numele partidului, să ne pună la dispoziţie toate aplicaţiile informatice pe care AEP le va folosi, (...) ca fiecare reprezentant al nostru să poată, pe o tabletă, să verifice dacă ceea ce este, după ce se introduc datele, ceea ce scrie în lege şi ceea ce au votat românii”, a mai spus Dragnea.

El a acuzat PNL că ar putea dori fraudarea alegerilor şi a indicat USR ca fiind de vină pentru situaţia de la AEP, pentru că instituţia ar fi făcut verificări la formaţiunea lui Nicuşor Dan, ceea ce a dus la ancheta DNA.

„Cei de la PNL se mişcă şi acţionează fără niciun fel de teamă că MAI i-ar certa măcar sau i-ar pune să intre în legalitate. (...) Ne fac să ne gândim serios că poate această disperare a lor (...) poate să îi ducă cu gândul ca aceste alegeri trebuie fraudate ca ei, cum-necum, să îşi pună Guvernul lor, a mai spus Liviu Dragnea.

În luna aprilie a acestui an, Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Preşedintele PSD a fost acuzat că, în vara lui 2012, înainte şi în timpul derulării referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, ar fi pus la punct un sistem menit să deturneze rezultatul votului, pentru a se întruni cvorumul necesar demiterii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...