Ghinea acuză: Şeful CJ Vaslui face presiuni asupra aleşilor locali

Data publicării:
cristian ghinea_gov

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, candidat USR la Parlament, acuză că şeful CJ Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), face presiuni asupra aleşilor locali din judeţ pentru a nu participa la întâlnirea de vineri cu Dacian Cioloş.

cristian ghinea_gov

Ghinea face referire la vizita premierului Dacian Cioloş de vineri din judeţul Iaşi, unde va avea o întâlnire cu autorităţi locale şi judeţene din judeţele Iaşi şi Vaslui.

"Mi se pare o ticăloşie incredibilă să nu laşi oamenii să meargă acolo, în condiţiile în care guvernul Cioloş are o politică anti-sărăcie gândită special pentru zone ca Vasluiul", a declarat Ghinea, potrivit unui comunicat USR, în care se precizează că există "presiuni" asupra aleşilor locali.

Fostul ministru al Fondurilor Europene susţine că Dumitru Buzatu încearcă să îi împiedice pe primari să acceseze serviciul de consultanţă pentru proiecte pe fonduri europene înfiinţat de guvernul Cioloş pentru Valea Jiului, Roşia Montană şi Vaslui.

"La prefectura Vaslui există doi oameni plătiţi de Ministerul Fondurilor Europene pentru a asista autorităţile locale în scrierea de proiecte pentru accesarea fondurilor europene. Spre mirarea noastră, PSD local blochează acest ajutor. (...) Este o situaţie similară cu cea de la Teleorman, acolo unde baronul Liviu Dragnea este foarte bogat, nu ştim de unde, iar judeţul foarte sărac", a spus candidatul USR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...