Eugen Tomac: Votul meu şi al colegilor din PMP va merge spre Klaus Iohannis. Nu putem boicota

Data publicării:
eugen tomac facebook crop

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, anunţă că el şi colegii săi de partid vor vota pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, excluzând varianta unui boicot.

„Îmi pare rău că nu am avut o dezbatere serioasă în al doilea tur între primii clasaţi. PSD merita prezentat aşa cum este astăzi la vârf, cu Viorica Vasilica Dăncilă candidat în finala prezidenţială. Pentru mine, democraţia înseamnă multă, foarte multă dezbatere şi luptă pentru idei, de aceea îmi doream această confruntare. Nu a fost, dar dincolo de acest lucru există o realitate. Duminică trebuie să votăm. Aşa că votul meu şi al colegilor mei va merge spre preşedintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem şi să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrităţii din politică”, a scris Eugen Tomac pe Facebook, potrivit Agerpres.

În opinia sa, există o singură opţiune pentru membrii PMP la votul din 24 noiembrie.

„În această finală nu există un rău mic sau mai mare, pur şi simplu nu există decât o singură opţiune. Un vot raţional pentru o Românie care să rămână ataşată valorilor euro-atlantice”, a precizat Tomac.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita