Aleșii, obișnuiți cu vacanțe lungi și privilegii multe

Data publicării:
parlamentari sala

Bugetarii de rând își strâng bani tot anul pentru concediile lor de 24 de zile lucrătoare. Aleșii au însă asigurat transportul în perioada vacanței, au plătită chiria în București, primesc câte 10.000 de lei pentru activitatea din teritoriu chiar dacă aceasta e zero.

Chiar și așa, se plâng că au fost nevoiți să renunțe la privilegiile pe care le-au avut în în ultimii 24 de ani. Printre acestea, cazarea la hotel, care costa enorm bugetul statului, dar oferea un confort la care senatorii și deputații au renunțat foarte greu.

„Nu poți să arunci demnitarii țării, în primul rând cum îi duci la serviciu, cum îi aduci”, spune senatorul Dian Popescu.

Cu toată rezistența, bugetul nu mai putea plăti 9.000 de lei lunar pentru fiecare dintre cei aproape 600 de parlamentari. Până și demnitarii au recunoscut că era risipă mare.

„Toți am fost de acord să renunțăm la micul dejun. A avut un cost, nici eu nu mi-am imaginat că este așa de mare, de 110 lei pe zi”, a explicat fostul senator PSD Toni Greblă, în prezent judecător la Curtea Constituțională.

Unii au găsit o soluție rezonabilă. Au păstrat camera de hotel dar, pentru prima oară, obligați de situație, au negociat la sânge. Fără piscină, saună și mic dejun, au scos camera la jumătate de preț față de cât plătea statul. Este cazul deputatului minorităților, Mircea Grosaru. Stătea de opt ani în același apartament și nici nu concepea să se mute cu chirie. Se simțea la hotel ca acasă. Așa că își adusese și câțelușa în cameră.

„Face parte din familia noastră, e cu noi tot timpul. Nu putem să o lăsăm, pentru că ea nu stă singură”, spune Mircea Grosaru.

Ca să mai îndulcească puțin acest sacrificiu, deputații și-au făcut un cadou pe ultima sută de metri: 50 de mașini de teren pentru cei cu funcții de conducere.

Noile Dacii Duster au costat 15.271 de euro fiecare și au dotările standard. Pentru unii parlamentari este suficient, alții încă mai visează la vechile lor mașini, care au un singur defect, erau prea vechi.

„Între Mercedes și Duster este o diferență”, a spus Nicolae Mircovici.

Parlamentarii au mai fost nevoiți să reducă și numărul deplasărilor cu avionul, la două pe săptămână. Sacrificul a ținut însă două luni. Spre finalul anului și-au modificat statutul și au dat verde, din nou, curselor fără limită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...