Bode: Mâine vom definitiva programul de guvernare şi acordul politic PNL - PSD - UDMR - minorități. „Nu vrem să ne furăm căciula”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Lucian Bode face declarații.
Ministrul de Interne Lucian Bode. Foto: Inquam Photos / George Călin

Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat vineri că a fost definitivat programul de guvernare al viitorului Guvern, iar sâmbătă va fi agreat acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, un document de „trei-patru pagini”, care va cuprinde data fixă de rotaţie a premierilor, câte ministere va avea fiecare partid şi cum vor fi soluţionate eventualele dezacorduri din coaliţie. „Nu este nevoie să avem un protocol de 100 de pagini”, a spus Lucian Bode.

„Practic suntem la două luni, mai bine de două luni de la declanşarea acestei crize politice, moment în care, ştiţi foarte bine, foştii noştri parteneri din USR PLUS au plecat de la guvernare. După aceste două luni, pe baza unor decizii politice, atât noi, cât şi cei de la PSD, cât şi cei de la UDMR şi minorităţi am decis să ne aşezăm la masă negocierilor. Suntem la două săptămâni aproape de când am pornit aceste negocieri. Ce s-a făcut în aceste două săptămâni? Am discutat, am negociat programul de guvernare capitol cu capitol şi, începând cu a doua parte a zilei de ieri, am început să discutăm despre structura guvernului. Deci în două săptămâni am discutat capitol cu capitol programul de guvernare, viziunea fiecăruia dintre noi, s-au blocat de foarte multe ori, dar am găsit soluţi”, a declarat Lucian Bode vineri seară la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a explicat că acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi va cuprinde câte ministere va avea fiecare partid, ce se întâmplă la rotaţia premierilor, cum va funcţiona coaliţia şi cum vor fi soluţionate eventualele dezacorduri.

„Ne vom înţelege şi pe structura guvernului. Astăzi am agreat acest ultim pachet, pachetul social şi putem spune că mâine (...) la ora 14.00 reluăm discuţiile pe structura guvernului şi cred că mâine putem spune că avem definitivat programul de guvernare şi tot mâine vom agrea acordul politic, pentru că în acordul politic, un document scris semnat de către cei patru liberi ai partidelor care formează coaliţia - PNL, PSD, UDMR şi minorităţi -, vom spune exact cum funcţionează coaliţia, vom spune exact câte ministere ia fiecare partid”, a adăugat Lucian Bode.

Un acord de „trei-patru pagini”

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că acordul se va referi şi la rotaţia de premieri.

„Noi vom spune ce se întâmplă la rotaţie. Am agreat deja că împărţim acest calendar al următorilor trei ani în două, cu prim ministru de la PNL, este decizia noastră, PSD va trebui să-şi oficializeze această decizie în structurile statutare. De asemenea, vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, nu vrem să ne furăm căciula unuia celuilalt. Dacă lucrurile sunt clare, transparente, simple, pe înţelesul tuturor, nu este nevoie să avem un protocol de 100 de pagini. Trei-patru pagini, dar e suficient să spunem cum va funcţiona coaliţia, cum se vor lua deciziile, în Guvern cum se vor promova politicile guvernamentale şi, foarte important, cum soluţionăm eventualele dezacorduri”, a arătat Bode.

El a adăugat că în coaliţie trebuie să se ia deciziile în consens, iar în Guvern lucrurile trebuie să „meargă strună”.

„România are nevoie de un guvern stabil, românii s-au săturat de această criză politică”, a mai spus Lucian Bode.

Cum se împart ministerele 

Lucian Bode a mai spus că, dacă Nicolae Ciucă va fi prim-ministru, PSD va alege primul minister avizator.

„Partidul care dă primul ministru - şi PNL a luat decizia că intră într-un guvern doar dacă dă primul ministru în persoana domnului Nicolae Ciucă -, celălalt partid alege unul din cele două ministere avizatoare: Finanţe sau Justiţie, respectiv, celălalt partid are Secretarul general cu rang de ministru. Dacă noi dăm primul ministru, evident că PSD va alege primul între Ministerul de Finanţe, respectiv Ministerul de Justiţie. Vor alege unul din cele două ministere. (...) Sunt două ministere de forţă: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale. Aici lucrurile sunt clare: un minister se va duce spre PSD, unul către PNL. După care vin ministerele de dezvoltare. Aici putem vorbi: nu există un grup de trei, de două, vorbim de Ministerul Dezvoltării, de Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii. Sunt ministere care dezvoltă România. E clar că PNL îşi doreşte să obţină maxim din aceste negocieri. (...) Avem 1.200 de primari care aşteaptă de la PNL să îşi poată implementa programele cu care au candidat. Este legitim să solicităm asta”, a explicat Lucian Bode.

Întrebat despre tensiunile legate de Ministerul Dezvoltării, pe care şi-l doreşte şi UDMR, Bode a spus că la mijloc este vorba de o negociere şi fiecare partid are de pierdut şi de câştigat.

„PSD are cel mai mare număr de parlamentari. Pe matematică parlamentară ar spune că primul ministru îl dă PSD. Noi spunem că preşedintele României numeşte primul ministru, aşadar primul ministru este propunerea noastră, a celor de la PNL. Atunci dacă PSD va solicita Finanţele, noi putem spune că, raportat la vechea guvernare, am pierdut Ministerul Finanţelor. PSD teoretic renunţă la funcţia de prim-ministru şi atunci UDMR poate veni într-o negociere să spună noi vrem trei ministere, fix aceleaşi trei ministere? Eu cred că fiecare trebuie să analizeze ce câştigă şi ce pierde şi să îşi relaxeze pretenţiile. Sigur, pot fi şi splitate aceste ministere”, a mai spus Bode.

După ce va finaliza negocierile şi va avea prim-ministrul şi cele opt posibile portofolii, PNL va convoca Biroul Politic Național şi, pe baza unui algoritm, pe bază de susţinere politică, de numărul de voturi, de contribuţia regiunii, vor fi desemnaţi miniştrii care vor reprezenta PNL în Guvernul Nicolae Ciucă, a mai adăugat Lucian Bode.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...