Bode: România asigură securitatea a 2.070 de km de frontieră a UE și a primit 2,4 milioane de ucraineni de la începutul războiului

Data actualizării: Data publicării:
Bode la o întâlnire cu omologul său din Spania.
Lucian Bode a declarat agenției spaniole de știri EFE că obiectivul primordial al României este aderarea la spațiul Schengen. Foto: Twitter / Ministerio del Interior

Lucian Bode a declarat agenției spaniole de știri EFE că obiectivul primordial al României este aderarea la spațiul Schengen, după ce a petrecut mai mult de unsprezece ani respectând cerințele impuse, scrie euroefe.euractiv.es. Ministrul român de Interne a spus că România asigură securitatea a 2070 de kilometri de frontieră externă a Uniunii Europene și manageriază fluxul de refugiați ucraineni. 2,4 milioane au intrat în țara noastră de la începutul războiului, a precizat Bode.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„România este un furnizor de securitate la nivelul Uniunii Europene, care respectă obligaţiile de a fi stat membru, dar din păcate nu beneficiază de drepturile de apartenenţă la spaţiul Schengen”, a declarat ministrul de Interne.

Aderarea României la spațiul Schengen a fost principalul subiect pe care l-a abordat Bode în cadrul întâlnirii pe care a avut-o joi cu omologul său spaniol, Fernando Grande-Marlaska, şi cu reprezentanţii Gărzii Civile şi Poliţiei Naţionale Spaniole.

România garantează securitatea a 2.070 de kilometri de frontiera externă a Uniunii Europene, a precizat Bode, pe lângă faptul că se ocupă de fluxul de migranţi ucraineni de la debutul războiului.

În cadrul întânirii, Bode a spus că 2,4 milioane de persoane care au trecut graniţa cu România fugind din Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie. Dintre acestea, 80.000 au rămas în ţară, jumătate fiind minori. „Au trecut milioane de ucraineni şi vă asigur că niciun cetăţean nu a trecut graniţa fără a fi identificat, fapt care demonstrează siguranţă atât pentru români, cât şi pentru ceilalţi cetăţeni europeni”, a spus Bode în interviu.

Din cauza războiului de pe pământ european şi a valului de migranţi pe care România a început să-l primească din ţări precum Afganistan, Turcia sau Siria, agenţii Agenţiei Europene pentru Paza de Frontieră şi Coastă (Frontex) şi-au sporit prezenţa la frontierele româneşti, în special pe flancul de nord şi nord-est, în zonele limitrofe cu Ucraina şi Republica Moldova, mai scrie sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri