Bolojan: Reducerea de personal excedentar ar fi o soluție bună. Economia privată ar putea prelua acești angajați

Data publicării:
Ilie bolojan
Ilie Bolojan Foto: Digi24

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, spune că numărul de angajați ar putea fi redus în multe instituții ale statului și că economia privată ar putea să-i preia, pentru că în companii e deficit de angajați. El spune, de asemenea, că vârsta pensionarilor „speciali” ar trebui crescută și că această coaliție are suficientă legitimitate să „corecteze aceste acumulări cronice negative”.

„Este o evidență care nu poate fi contestată că în multe instituții ale statului român, personalul este supradimensionat. Dacă vă apucați să întrebați angajații Autorității Electorale Permanente, de exemplu, ce au făcut în ultimii doi ani, între 5 și 10 angajați per județ în România s-ar putea să le fie greu să completeze o fișă de activitate”, a spus Bolojan.

„Analizând obiectiv fiecare instituție, cred că reducerea de personal excedentar ar fi o soluție bună. Pe de o parte, economia privată în aproape toate marile orașe unde sunt concentrate și instituțiile publice are un deficit de locuri de muncă și piața privată, în acest moment, ar putea prelua acești angajați.

Pe de altă parte, cheltuielile ar scădea. Nu în ultimul rând, în interiorul institițiilor publice, competența, munca și o altă abordare în serviciul cetățenilor ar fi stimulate”, a explicat el.

„De asemenea, este o realitate care nu poate fi contestată este că durata medie de muncă în România este de 31 de ani, iar durata medie de muncă în UE este de 36 de ani. Dacă vrem să recuperăm întârzierile, cum vom putea să ne apropiem, din punct de vedere al prosperității, dacă se muncește mult mai puțin decât dincolo? Înseamnă că unii se pensionează în mod evident prea repede”, a spus oficialul.

„Aici trebuie aduse corecturi, pentru că altfel nu vom reuși să-i ajungem din urmă, vom pierde generații de tineri. În plus, apar lipsa de coeziune socială, pentru că unii au pensii foarte rapide și foarte mari, în timp ce alții lucrează din greu în companiile private din România și vă dați seama ce încredere în sectorul public au acești oameni, care de fapt duc România în spate”, a avertizat Bolojan.

„Actuala coaliție ar face o mare eroare să nu profite de faptul că stânga și dreapta sunt în guvernare și au legitimitatea să corecteze aceste acumulări cronice negative pentru țara noastră”, a continuat el.

„Orice decizie luată după ce lucrurile s-au împământenit nu este ușor de luat, pentru că reducerile de personal înseamnă procese de luni sau ani de zile, datorită unei legislații, creșterea vârstei de pensionare înseamnă nemulțumiri și poate un val de plecări. Dar ele nu pot dărâma sisteme, pentru că nu toată lumea poate pleca la pensie, ci doar cei 3-5% care sunt în prag de pensie.

Nu sunt niște măsuri ușor de luat și au un recul evident, dar când ești pe o funcție de mare responsabilitate nu ești pus să faci ceea ce dă bine, ci ceea ce trebuie”, a mai spus Bolojan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...