C. T. Popescu: Demnitarii parchetabili ar trebui să pună mână de la mână și să îi dea încă o leafă bună acestui domn Tăriceanu

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea-4

Nu cred să existe vreun avocat de barou care să își apere cu atâta perseverență clienții, adică hoții cu ștaif, așa cum o face acest domn Tăriceanu. Toți demnitarii parchetabili ar trebui să pună mână de la mână și să îi dea încă o leafă bună acestui președinte al Senatului. Pentru că ceea ce face nu e altceva decât o diversiune și, în același timp, o subversiune”, a declarat, la Digi24, Cristian Tudor Popescu.

Cinci parlamentari din grupul PLR, în frunte cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cer printr-o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis demiterea Liviei Stanciu şi a Laurei Codruţa Kovesi.

Livia Stanciu e acuzată de abuz în funcție. Acuzația e legată de cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată de șefa Înaltei Curți că ar fi șantajat-o. Aceasta a stat șase luni în arest, apoi a fost achitată definitiv de Curtea de Apel.

În ceea ce o privește pe șefa DNA, și aceasta este acuzată de abuz în funcție, pentru că Mariana Rarinca a fost reținută de DNA, în iunie 2014, după plângerea Liviei Stanciu.

Scopul este blocarea sistemului de justiție din România așa cum funcționează el în clipa de față. Un sistem de justiție nu este infailibil. Justiția nu este, prin definiție, deținătoarea absolută a adevărului și dreptății. Justiția există pentru a dezamorsa conflictele sociale, pentru ca societatea să nu ajungă la anarhie. Ceea ce nu înseamnă că actele și hotărârile judecătorești nu pot fi erori, așa cum se poate să fie în cazul acestei doamne Rarinca. La urma urmei, tot justiția este cea care a declarat-o nevinovată, a achitat-o pe doamna Rarinca. Așa cum un judecător/o judecătoare a hotărât atunci arestul preventiv vreme de șase luni pentru doamna Rarinca, tot un judecător a hotărât acum că doamna în cauză trebuie achitată”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

„Și dacă există o problemă legată de arestul preventiv, doamna Rarinca poate să acționeze în justiție, poate să acuze de denunț calomnios pe procurorii care i-au cerut arestul preventiv. Judecătorii care au aprobat acest arest pot fi cercetați la autosesizarea Inspecției Judiciare”, a adăugat jurnalistul.

În privința controversatelor modificări ale Codului penal, Cristian Tudor Popescu a apreciat că este posibil ca acestea să treacă de votul Parlamentului.

Poate că s-ar fi întâmplat chiar mai demult, dacă nu ar fi fost opoziția externă a ambasadorilor țărilor NATO, în frunte cu ambasadorul SUA. Este singura frână. Cât va ține și frâna aceasta nu știu. Miza e mare, banii sunt mulți. E vorba de sute de milioane, de miliarde de euro. Asta este miza hoțiilor la nivel înalt din România și la o asemenea miză – sigur că da – nu îți mai pasă de nimeni și de nimic. Mă mir cum nu s-a ajuns și la crimă”, a mai spus jurnalistul.  

Urmăriți comentariul complet al lui Cristian Tudor Popescu în materialul video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...