Cătălin Predoiu: PDL are resurse să scoată USL de la guvernare

Data publicării:
predoiu catalin-1

„Am intrat în politică pentru că sunt nemulţumit de starea de lucruri din ţară. Am ajuns la concluzia că poţi să activezi în societatea civilă, să publici, să te manifeşti în spaţiul public, dar e mai eficient să intri şi să schimbi starea de lucru din politică. Cred că profesionalizarea politicului e o problemă cheie în societatea românească. Am şi o oarecare experienţă în ceea ce priveşte activitatea publică şi am şi o datorie morală de a duce mai departe această expertiză şi de a încerca să schimb ce nu îmi place”, a declarat Predoiu la „Kilometrul 0”.

Acesta a enumerat succesle obţinute alături de PDL, între care trecerea prin parlament a unor legi importante, precum cea a răspunderii disciplinare a magistraţilor, şi s-a arătat încrezător că democrat-liberalii pot pune capăt proastei guvernări a USL.

„Cred că PDL are resurse să redevină acel partid puternic, mai întâi de opoziţie, apoi de guvernare, are resurse să scoată USL de la guvernare, să oprească această proastă guvernare a USL. Pentru mine e limpede că USL nu a fost o soluţie pentru România, nu are competenţa necesară să facă ce a promis. Atunci când nu eşti mulţumit de o stare de lucru, trebuie să pregăteşti alternativa. Există o responsabilitate a PDL în acest sens”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Acesta a ţinut să precizeze că nu candidatura prezidenţială l-a împins spre PDL, ci preocuparea ca el să devină un partid model.

Citiţi şi:

Cătălin Predoiu a fost ales prim-vicepreședinte al PDL

C. Predoiu către C. Preda: „Dragă Cristi, PSL este soluția. Te rog, rămâi” 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...