Ce spun doamnele parlamentar despre noul Statut

Data publicării:
19012013 20doamne-44657

Doamnele social-democrate au fost încurajate ca până la începutul săptămânii viitoare să vină cu amendamente la statutul aleşilor, care trebuie adoptat de Parlament. Propunerile lor ar urma să vizeze respectarea principiului egalităţii între bărbaţi şi femei.

Ar trebui la nivel politic o mai bună reprezentare a femeilor în structurile de conducere. Vom susţine toate acţiunile care vor reduce egalitatea de salarii dintre femei şi bărbaţi la locul de muncă”, a declarat Rovana Plumb - preşedintele Organizaţiei de femei a PSD.

Doamnele speră că în acest fel femeile vor fi mai motivate să se implice în politică.

„În planul administraţiei publice, la nivel local, România este o catastrofă. Este pe ultimul loc în privinţa femeilor primar, femeilor membre al Consiliului Judeţean”, spune Corina Creţu, europarlamentar.

Spre deosebire de colegii lor bărbaţi, doamnele social-democrate din Parlament nu insistă să fie păstrată cazarea la hoteluri de cinci stele pe banii statului.

Eu nu sunt foarte afectată. Am domiciliul în Bucureşti. Nu am nevoie de cazare în Bucureşti, dar nu vreau să cădem în extrema în care spun că nu e nevoie de bani. Bineînteles că şi parlamentarii au nevoie de indemnizaţie”, a afirmat Cătălina Ştefănescu, deputat PSD.

Reducerea cheltuielilor nu a fost însă singurul punct care le-a dat bătăi de cap aleşilor. Ei vor ca ori de câte ori procurorii cer reţinerea, arestarea sau percheziţionarea unui parlamentar, aceştia să prezinte Legislativului temeiul legal şi motivele prin care justifică solicitarea. Modificarea a atras criticile preşedintelui Traian Băsescu care consideră că o creştere a imunităţii reprezintă o gravă eroare.

„Statutul aşa cum e el azi e perfectibil până luni. Va fi pus pe site. Am încercat să schimbăm paradigma în care Parlamentul a fost într-un război cu celelalte instituţii ale statului. Mă refer la ANI, parchetul general sau preşedinţia României”, a declarat Valeriu Zgonea - preşedintele Camerei Deputaţilor.

Proiectul de modificare a statutului aleşilor a creat însă tensiuni în interiorul USL, liberalii declarându-se nemulţumiţi de faptul că preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a trimis documentul spre analiză mai multor instituţii, printre care şi Preşedintiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...