Cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul Bodog - posibil, luni, pe ordinea de zi a plenului

Data publicării:
Florian Bodog_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octavian Ganea

Biroul permanent al Senatului ar putea include, luni, pe ordinea de zi a plenului, raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său la Ministerul Sănătăţii.

Comisia juridică din Senat a decis, săptămâna trecută, trimiterea unui raport către Biroul permanent pentru respingerea încuviinţării începerii urmăririi penale în cazul Bodog, urmând ca propunerea să fie votată în plen.

„Asta înseamnă că plenul, ca de fiecare dată, este suveran pe această cerere de efectuare a urmăririi penale, dar în Comisia juridică nu a fost întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil. Titularul cererii de urmărire penală este plenul Senatului. Noi, în Comisia juridică, vom întocmi un raport în care vom explica solicitarea Parchetului, apărarea formată de domnul senator şi faptul că în urma votului au fost întrunite doar două voturi pentru efectuarea urmăririi penale. Raportul va fi depus zilele următoare, pentru a intra în următorul Birou permanent, care probabil va fi luni”, a spus Cazanciuc pe 17 septembrie.

Senatorul Florian Bodog a fost audiat marţea trecută în Comisia juridică. Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

Potrivit DNA, „în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară”.

Astfel, arată procurorii, consiliera ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul Ministerului Sănătăţii.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Pro FM
Nicki Minaj a fost arestată pentru posesie de droguri în Amsterdam. Cum a explicat artista incidentul pe care...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Cum răspund ucrainenii noii legi a mobilizării: „Aș alege străinătatea, aș da mită. Viața mea este pe primul...
Newsweek
Maghiarii dau năvală să cumpere din România. „Până și produsele ungurești sunt mai ieftine la Arad"
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024