Ciolacu: Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită în România

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe stradă, cu mască, în București.
Foto: Profimedia Images

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că nu consideră necesară prelungirea stării de alertă în contextul pandemiei de Covid-19 în România.

„Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României. Poate ar fi fost oportun, în cazul în care nu am fi găsit o soluție în zona de energie, să avem o stare de urgență pe energie, dar stare de alertă pe pandemie părerea mea e că nu mai trebuie prelungită”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta însă a spus că nu a discutat despre acest lucru cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și nici cu premierul Nicolae Ciucă.

„Când eram în opoziție tot timpul am comentat că eram tot timpul defazați de restul Europei. Cred că trebuie să intrăm în aceeași logică ca restul Europei.

Avem o imunitate, pentru că ne-am îmbolnăvit, pe care cred că o depășim pe restul Europei. La București cred că s-a depășit deja 85% și știți foarte bine că am fost unul dintre cei mai mari susținători ai vaccinării și cred că cu cel puțin o doză ar trebui să se vaccineze. Asta este realitatea, nu că este un succes imunizarea prin boală”, a spus liderul PSD.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, luni, că România a trecut cu bine peste valul cinci al pandemiei și că în acest moment „nu ne punem problema unui val șase”. Ministrul a mai spus că vor fi luate treptat măsuri de relaxare, prima măsură fiind renunțarea la mască în exterior. „Îmi doresc să avem sărbătorile de Paște fără restricții în România”, a mai spus ministrul.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a prezentat, luni, câteva măsuri propuse de social democrați în criza facturilor la energie. Ciolacu spune că acestea vor fi prezentate marți, în ședința Coaliției. De asemenea, liderul PSD a vorbit despre declararea stării de urgență în energie, „în cazul în care nu găsim o soluţie în zona de energie”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta