Ciolacu: Ţinând cont de această criză, e posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult

Data publicării:
marcel ciolacu
Președintele PSD Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, la Parlament, că există mai multe propuneri referitoare la taxele şi impozitele locale care vor fi discutate cu „ministrul de resort”, menţionând că este posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult.

„Au venit colegii cu anumite propuneri şi urmează să aibă discuţii şi cu ministrul de resort", a afirmat Ciolacu, la Parlament, întrebat în legătură cu posibilitatea majorării taxelor şi impozitelor locale.

El a spus că trebuie analizat dacă pe anumite categorii s-ar impune o mărire a acestor taxe, menţionând că există o propunere în acest sens.

„Haideţi să vedem dacă pe anumite categorii s-ar impune o mărire.(...) AMR (Asociaţia Municipiilor din România - n.r.) şi asociaţiile primarilor au venit cu propunerea să dăm o derogare până în 2025 în ceea ce priveşte grila notarială, dar cred că, ţinând cont de această criză, este posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult”, a explicat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Întrebat în legătură cu impozitarea restului locuinţelor, nu cele foarte scumpe, Ciolacu a spus: „Cred că propunerea AMR de amânare până în 2025, când se face digitalizarea ANAF, este de luat în considerare”.

În 10 octombrie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că primarii de municipii social-democraţi nu sunt de acord cu amendamentul făcut în Senat privind majorarea impozitelor de proprietăţi, iar aceştia urmează să vină cu propria lor propunere.

„Am înţeles că vor trimite şi o adresă oficială de la Asociaţia Municipiilor din România în ceea ce priveşte acest subiect. Această mărire pe proprietăţi care ajută bugetele locale a fost făcută acum trei luni, prin ordonanţă, prin modificările la Codul fiscal, unde era trecut foarte clar că se va aplica grila notarială. Primarii au venit şi au explicat că tehnic nu se poate face acest lucru. S-a venit cu acest amendament, cu mărire de până la 50%, dar coeficientul rămânând acelaşi. Cu alte cuvinte, era o descentralizare şi fiecare primar venea şi propunea dacă măreşte sau nu măreşte. Ele pot rămâne la fel. Cu grilă notarială lucrurile erau foarte clare, în funcţie de unde ai proprietatea. Nu putem compara municipiul Buzău cu municipiul Bucureşti. Acum se caută altă formulă care să fie aplicabilă şi corectă”, a explicat atunci Ciolacu.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine a fost haiducul „Față neagră"? „Zorro al României" era baron și jefuia bogații ARTICOL
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...