Cioloș: Ridicol spectacol oferit de PSD-PNL-UDMR. Nu știu cum să își fure unul altuia scaunul

Data publicării:
Dacian Cioloș face declații.
Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele USR Dacian Cioloș spune că de aproape trei luni „ne învârtim în jurul aceleiași cozi”, în timp ce au murit cam tot atâția oameni ca într-un război. El susține că spectacolul oferit de PSD-PNL-UDMR este „ridicol și iresponsabil”, potrivit Mediafax.

„Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război. Auzim de trei luni cum nu se poate guverna decât cu Cîțu. Sau poate cu Ciucă sau cu Vîlceanu, dar nu știm niciodată sigur, pentru că nu a venit mesaj de la Cotroceni. Domnul Kelemen Hunor visează modificări constituționale după model unguresc, iar de aproape o lună a intrat în scenă și trupa PSD, cu aceleași «modele» economice și sociale de înglodare a bugetului de stat și, bineînțeles, cu ochii mari căscați pe grămada de euro <de la Bruxelles> pe care pesediștii și-o doresc acum renegociată pentru a o canaliza, își imaginează dumnealor, către suveicile care au ținut timp de 30 de ani România în semimodernitate”, a scris miercuri seara pe Facebook Dacian Cioloș.

Acesta spune că președintele Klaus Iohannis este și el vinovat „pentru girul dat”.

„Ridicol și iresponsabil acest spectacol oferit de alianța PSD-PNL-UDMR. Trei partide care-și oglindesc unul într-altul propriile defecte și care acum ne țin pe toți pe loc, pentru că nu știu cum să își fure unul altuia scaunul de dedesubt. Răul cel mare pe care ni l-a vândut PNL în campania electorală a dispărut într-un cocktail imoral și periculos care riscă să țină din nou România pe loc, fără repere, fără politici de dezvoltare serioase. Iar pentru girul dat, președintele Iohannis este și el cât se poate de vinovat, iresponsabil și toxic, pentru cât i-a mai rămas din mandat”, a mai scris președintele USR pe rețeaua de socializare.

Cioloș spune că România are nevoie de un guvern, de un program de guvernare și de un buget: „Nu ați vrut oferta USR, deși ea a fost gata acum o lună. Vă așteptăm responsabili pe băncile opoziției, dar hotărâți-vă mai repede ce și cu cine vreți să faceți treabă”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...