Comasarea referendumului cu europarlamentarele. C. Predoiu: În 2009 a fost un decret prezidențial, acum este o decizie politică a USL

Data publicării:
stampila vot referendum resized - mediafax

Astăzi, premierul Victor Ponta a invocat o ordonanță de urgență din octombrie 2009, care făcea referire la comasarea unui referendum cu alegerile prezidențiale, susținând că această ordonanță a fost făcută de Emil Boc „sub îndrumarea profesionistă a lui Cătălin Predoiu”.

Referendumul din 2009 a fost convocat de către președinte. Odată ce președintele a emis decretul, Guvernul avea obligația legală și constituțională să organizeze referendumul. Guvernul a pus în mișcare acest referendum ca urmare a emiterii decretului prezidențial. Repet, Guvernul organizează punerea în executare a legilor, Guvernul organizează administrația, referendumul a fost organizat de administrație și era absolut necesar să emită un act normativ care să organizeze acest referendum, repet, convocat de către președinte”, a spus Cătălin Predoiu.

„În plus, actul normativ era necesar pentru că trebuia pusă de acord legea privind referendumul, 3/2000, cu o decizie a Curții Constituționale, care invalidase un articol din această lege. Sper să nu mă înșel, articolul 3 intrase în coliziune cu articolul 76 din Constituție. Din punct de vedere legal, totul a fost perfect și a stat în picioare. Nu e nicio contradicție în poziția de acum și poziția de atunci”, a adăugat el.

„Acum noi vorbim de o decizie politică pe care a luat-o USL de a combina un referendum privind modificarea Constituției cu alegeri europarlamentare, care au cu totul o altă adresabilitate”, a declarat Cătălin Predoiu în emisiunea Imparțial.

Există riscul ca aceste teme diferite să altereze voința electoratul, pentru că nu toată lumea este expertă în probleme europene și în drept constituțional. O să spuneți, a mai fost cândva un referendum cuplat cu europarlamentare, dar privea o problemă simplă, punctuală, singulară: votul uninominal”, a punctat fostul ministru al Justiției.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Victor Ponta, că USL a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu europarlamentarele.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că referendumul ar putea dura două zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a aflat Anca Molnar că are cancer. Dezvăluiri care te vor face să plângi: “Nu știa mai nimeni”
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni de viață ale lui Avicii: „Arăta ca un zombie!” DJ-ul suedez își...
Film Now
Ies la iveală detalii despre filmul „Edward Scissorhands”. Johnny Depp s-a luptat pentru acest rol cu Tom...
Adevarul
Cine îi poate opri pe populiști să facă jocurile la Bruxelles. Expert: „Ursula von der Leyen vrea alianță cu...
Newsweek
Câte mii € pe lună ia un român dacă se duce pe front în Ucraina? Ce contract semnează? Pe câte luni?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce eforturi ar fi făcut Jennifer Lopez pentru a-și salva căsnicia cu Ben Affleck. Apropiat: „Nu vrea să...
UTV
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. “Ramaneti cu bine si cautati-ma printre...