Congres UDMR la Timişoara. Kelemen Hunor candidează pentru un nou mandat de preşedinte

Data publicării:
Kelemen Hunor participă la ședinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987, la Palatul Parlamentului din București, luni 14 noiembrie 2022.
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Foto: George Călin / Inquam Photos

Reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România se reunesc în congres, vineri şi sâmbătă, la Timişoara. Actualul lider al formaţiunii, vicepremierul Kelemen Hunor, candidează pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR, notează Agerpres. 

"Mandatul preşedintelui este de patru ani şi acum avem şi alegeri pentru această funcţie. Şi eu am spus că, după 12 ani de zile în funcţia de preşedinte al Uniunii şi după 26 de ani de politică, am experienţa necesară, am forţa necesară să candidez pentru acest nou mandat. Vreau să fiu părtaş eu, personal, apoi Uniunea Democrată Maghiară din România la tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră, fiindcă urmează acest deceniu extrem de important, când se va schimba faţa şi şansa României. Este o posibilitate, o şansă mare, avem bani pentru a dezvolta România din surse europene, din bugetul Uniunii Europene, PNRR-ul plus fondurile de coeziune. Avem investiţii, putem crea locuri de muncă, putem creşte economia, deci vom avea bugetul naţional pentru investiţii publice şi vreau să particip şi să pun şi eu umărul la tot ce se va întâmpla. Cam atâta pot să vă spun înainte de Congres", a declarat recent, într-un interviu pentru AGERPRES, preşedintele Uniunii. 

Potrivit acestuia, în cadrul congresului va fi adoptat şi un document strategic, "care va arăta priorităţile României, priorităţile comunităţii maghiare pentru următorii ani şi asta se va referi la toate domeniile importante: economice, sociale, politice şi legate de drepturile minorităţilor naţionale". 

Reuniunea UDMR va debuta vineri, la ora 13,00, cu Conferinţa Aleşilor Locali ai Uniunii Democrate Maghiare din România. 

Lucrările Congresului UDMR sunt programate să înceapă la ora 16,00, iar în deschiderea reuniunii vor vorbi şi premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu. 

Sâmbătă este programat discursul program al candidatului la funcţia de preşedinte al UDMR şi votul propriu-zis. 

Kelemen Hunor a subliniat că au fost multe argumente ca reuniunea UDMR să se desfăşoare la Timişoara. 

"Timişoara, în acest an, este Capitala Culturală Europeană, este un oraş important pentru comunitatea noastră, cu toate că e o comunitate mică. Nu am organizat niciodată la Timişoara un congres - şi este un alt argument. Şi mai este un argument: Timişoara a intrat în istorie, va rămâne în istorie, va rămâne oraşul de unde a plecat Revoluţia din decembrie 1989. Şi asta, bineînţeles, are o semnificaţie aparte şi pentru noi, dar şi pentru România. Deci au fost multe argumente ca să mergem în acest an la Timişoara. Nu neg că şi infrastructura oraşului şi posibilitatea de a ajunge la Timişoara au contat, dar până la urmă faptul că este simbolul Revoluţiei din 1989, Capitala Culturală Europeană şi un centru cultural-istoric şi pentru comunitatea maghiară, dar pentru aproape toate minorităţile etnice din România", a precizat, în interviul pentru AGERPRES, Kelemen Hunor.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...