Corina Creţu: Există viaţă şi fără politică. Dacă PSD are nevoie de mine, răspund pozitiv

Data publicării:
corina crețu
Corina Crețu. Foto: Inquam Photos / Dan-George Porcuțan

Europarlamentarul Corina Creţu spune că este disposă să colaboreze cu PSD, după ce a demisionat din Pro România din cauza colaborării acestei formațiuni cu AUR, relatează Agerpres.

„Dacă PSD are nevoie de mine, voi răspunde pozitiv. În primul rând, pentru că aş vrea să-mi continui această experienţă pe care o am pentru ţară. Dacă nu, sigur că fiecare poate supravieţui. Mi-aş fi dorit o alianţă, sincer, dar la momentul acesta chiar nu mai e posibilă această alianţă. Că nu mai e loc în politica românească, e o enigmă şi pentru mine. Asta este viaţa”, a spus Corina Creţu, la o întîlnire cu jurnaliștii.

Europarlamentarul român a amintit colaborarea dintre Pro România şi PSD.

„O colaborare cu PSD ne-am dorit dintotdeauna - şi Victor Ponta, şi eu. Puteţi vedea declaraţiile noastre din ultimii doi ani şi jumătate. Acum doi ani şi jumătate, trei ani, domnul preşedinte Marcel Ciolacu a trimis către presă o scrisoare în care era de acord ca Pro România să intre în Partidul Socialiştilor Europeni, pentru că aşa e regula: partidul cel mai vechi trebuie să agreeze partidul cel mai recent venit.

Dânsul a fost foarte deschis atunci. Colegul nostru care reprezintă PSD în PES a vorbit foarte frumos că locul nostru este în familia socialiştilor europeni. Eu am 29 de ani de când sunt membru PSD plus cinci ani de Pro România. Practic, am crescut în politică. Dar probabil că există viaţă şi fără politică. Nu ştiu. Încerc să mă uit în oglindă în fiecare dimineaţă şi să mă gândesc că poate pot alţii mai mult şi mai bine. Eu sunt cu conştiinţa împăcată”, a spus europarlamentarul.

Ea a amintit câteva dintre realizările sale în calitate de comisar european, printre care atragerea a 8 miliarde de euro în România.

„Ajutorul meu a fost pentru oameni, în folosul lor şi sunt foarte mândră că am lăsat în urmă lucruri palpabile, pentru care şi astăzi primesc invitaţii la inaugurare ca urmare a semnăturilor mele. Singura ţară în care n-am primit niciodată vreo invitaţie este în ţara mea. Aceasta este frustrarea mea şi durerea mea cea mai mare, sinceră să fiu, pentru că merg pe Sebeş-Turda, dar nu cred că ştie cineva că acea autostradă a fost semnată de către mine”, a spus Creţu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...