Crin Antonescu nu a venit în Parlament la prezentarea bugetului

Data publicării:
crin antonescu1 -Mediafax Foto-Octav Ganea

Liderul liberal nu a asistat astfel la discursul premierului și nu și-a făcut apariția nici ulterior, când au început dezbaterile, relatează corespondentul Digi24 la Parlament. Până aproape de prânz Crin Antonescu nu și-a făcut apariția, iar colegii săi de partid nu aveau nicio explicație.

În ultima perioadă, între Victor Ponta și Crin Antonescu au apărut tensiuni și critici reciproce. Cel mai recent episod de acest gen s-a înregistrat în weekend, când liderul liberal a spus că Victor Ponta a ajuns prim-ministru cu ajutorul liberalilor, iar susţinerea acordată pentru candidatura sa la preşedinţie nu este un bacşiş primit de la PSD. Preşedintele PNL a vorbit despre problemele din USL în faţa liberalilor de la Bacău.

De asemenea, la parada de 1 Decembrie, Victor Ponta și Crin Antonescu nu au stat alături la tribuna oficialităților. Crin Antonescu a preferat tovărășia fostului liberal Teodor Meleșcanu, în prezent director al SIE, și a fostului președinte Emil Constantinescu.

La rândul său, premierul a fost văzut alături de Principele Nicolae.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta