Cum i-a păcălit Iohannis pe cei de la PSD cu titlul cărții sale

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
tease carte iohannis

Klaus Iohannis a făcut luni dimineață un tease pentru lansarea cărții sale, postând pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale o fotografie cu textul ”Tu ești eu.ro”. La scurt timp după aceea, pe site-ul Rotld, registrul de domenii de internet din România, a înregistrat o rezervare a domeniului ”tuestieu.ro”, care figurează ca fiind făcută de PSD. 

Potrivit informațiilor Digi24.ro, după ce au văzut textul postat de Klaus Iohannis, text care pare a fi un slogan de campanie, social-democrații au crezut că șeful Statului ar urma să lanseze o platformă politică denumită ”Tu esti eu.ro”, și s-au grăbit să rezerve numele domeniului de internet. Doar că textul respectiv făcea parte doar din strategia de comunicare a Președintelui, în vederea lansării cărții sale, care are titlul ”Eu.Ro”. 

domeniu iohannis luat de psd
Captura RoTld

Klaus Iohannis a mai scris două cărți până acum. Prima, „Pas cu pas”, în noiembrie 2014, la scurt timp după ce a câștigat alegerile prezidențiale.

În mai 2015 șeful statului a publicat cea de-a doua carte, „Primul pas”, în care a povestit cum a trăit principalele momente ale campaniei prezidenţiale din 2014 şi primele zile ale mandatului.

„Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori și teme politice relevante pentru constructul european. Intenția mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicații concise și răspunsuri la întrebări esențiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetățeni și care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetățeni despre modul de funcționare al mecanismelor politice și despre marile teme care solicită, astăzi, atenția lumii întregi”, arată Iohannis în introducerea cărții.

Aceasta va apărea la Curtea Veche Publishing, potrivit unui comunicat al editurii. Potrivit acesteia, „volumul este un ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent”.

Volumul va putea fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8-16 aprilie, mai anunță editura.

Citește și „Eroare 20-20”. PNL a cumpărat domeniul de campanie al PSD

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”