De Ziua Europei, Iohannis renunță la criteriile de integritate

Data actualizării: Data publicării:
iohannis2

Preşedintele Klaus Iohannis a renunţat la criteriile de integritate pentru recepţia dedicată Zilei Europei, la care va participa şi preşedintele Comisiei Europene. Şeful statului i-a invitat la Palatul Cotroceni şi pe şefii celor două camere ale Parlamentului, în ciuda problemelor pe care le au cu legea. Anul trecut, însă, Klaus Iohannis i-a tăiat de pe listă pe politicienii cu dosare.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor: Am primit şi o invitaţie la Cotroceni atunci, sau când vine domnul Juncker.

Aceeaşi invitaţie a ajuns şi la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Criteriile de integritate nu au mai fost condiţie eliminatorie.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt: Acum vorbim de un alt principiu care a stat la baza acestei liste. O prezenţă cât mai largă, o reprezentare cât mai largă a întregului spectru politic şi al conducerii instituţiilor statului. Această curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea.

Anul trecut, la aceeaşi recepţie nu erau primiţi politicienii cu probleme penale. Cu excepţia notabilă a foştilor şefi ai statului.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: N-am primit o invitaţie. Sunt foarte trist pentru asta. Ăsta este modul de a înţelege sau modul cum înţelege preşedintele să administreze funcţia.

Anticorupţia a fost, de altfel, una dintre principalele teme ale discursului ţinut de preşedinte anul trecut.

Klaus Iohannis, președintele României: Dacă unele partide sau unii candidaţi înţeleg mai greu că societatea României europene este alta decât cea a tranziţiei sau a comunismului. Este datoria cetăţenilor să le atragă atenţia prin vot. Corupţia şi prosperitatea nu au loc împreună.

Nici la ceremonia de Ziua Naţională a României nu au fost invitaţi politicienii aflaţi în atenţia procurorilor sau care au deja condamnări.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...