Deputatul care a dezertat din PSD nu demisionează din Parlament: „Nu slujesc o structură fascinată de beția puterii”

Data publicării:
mihaela hunca

Deputatul Mihaela Huncă, care şi-a anunţat, miercurea trecută, demisia din PSD, susţine că nu va demisiona din funcţia de parlamentar, în ciuda solicitărilor venite din partea liderilor judeţeni social-democraţi, scrie Agerpres.

Huncă afirmă că membrii conducerii organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, care i-au cerut demisia, "refuză să accepte că drumul pe care sunt călăuziţi de conducătorii vremelnici nu este drumul dezvoltării României, asumat în campania electorală, care trebuie să definească social-democraţia".

"Dragii mei, mi-aţi solicitat un act de demnitate. Eu consider că l-am făcut deja, alegând să nu slujesc o structură autoritară, dezinteresată de români, fascinată de beţia puterii şi de propriile interese", a afirmat Mihaela Huncă.

Comitetul Executiv Judeţean al PSD a adoptat, luni seară, în unanimitate, o rezoluţie potrivit căreia parlamentarii social-democraţi botoşăneni trebuie să susţină programul de guvernare şi să adopte în Parlament în continuare toate proiectele legislative necesare îndeplinirii acestuia.

De asemenea, tot cu unanimitate de voturi, aceeaşi structură politică i-a solicitat deputatului Huncă, care şi-a dat, săptămâna trecută, demisia din partid, să facă un act de demnitate şi să renunţe la mandatul de deputat pe care l-a obţinut pe listele PSD, întrucât nu îi mai reprezintă pe alegătorii care au votat acest partid.

Deputatul Mihaela Huncă şi-a anunţat, pe 5 septembrie, demisia din PSD. Într-o postare pe Facebook, Huncă scria că nu poate fi de acord cu viziunea conducerii PSD, al cărei unic demers politic "este acum o luptă absurdă, fără argumente şi fără folos pentru cetăţeni, cu toată lumea care i se opune".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...