După ce PSD-iștii au propus și au votat eliminarea indemnizațiilor de merit ale sportivilor și artiștilor, PSD se dezice

Data actualizării: Data publicării:
adrian solomon in comisia de munca
Adrian Solomon (centru) președintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaților (Foto: InquamPhotos/ George Călin)

Deputatul PSD, Adrian Solomon, președintele comisie de muncă, a propus marți un amendament prin care au fost eliminate indemnizațiile speciale pe care le primesc artiștii și sportivii care se retrag din activitate. Amendamentul votat la grămadă cu eliminarea celorlalte pensii speciale, a stârnit însă scandal în PSD, chiar dacă măsura a fost propusă de un social democrat.

„PSD se opune categoric eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi, precum și a drepturilor altor categorii profesionale și va vota împotriva acestui amendament la ședința de plen de mâine. Domnul Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament. Nu a existat niciodată vreo discuție în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziții singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

În comisie adoptarea amendamentului a dus la un schimb de replici între președintele comisiei, Adrian Solomon și reprezentanții PNL și USR. Solomon i-a făcut pe aceștia „gargaragii”, după ce USR și PNL au acuzat că PSD a introdus în legea care elimina celelalte pensii speciale și eliminarea anumitor indemnizații speciale pe care le primesc actorii și sportivii cand se retrag din activitate.

„Să vă spălați pe cap cu aceste decizii”, a fost replica lui Solomon. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...