Europarlamentarii codași vor un nou mandat. Performerii, marginalizați sau excluși de pe listele de partid

Data publicării:
parlamentul european - facebook

De departe europarlamentarul cu cea mai importantă activitate, democrat-liberala Monica Macovei ocupă locul patru în topul eurodeputaţilor cu rapoarte întocmite, cu 40 de astfel de iniţiative, echivalentul proiectelor de lege din parlamentul naţional. A fost primul europarlamentar român desemnat de revista The Parliament drept Europarlamentarul Anului, în 2012, la categoria „Justiţie şi Libertăţi Civile”. Cea mai semnificativă realizare constă în directiva sa adoptată de PE privind confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni de corupţie.

În acest clasament, Macovei este urmată de social-democrata Adriana Ţicău, cu zece rapoarte. Chiar dacă a avut 1.439 luări de cuvânt în plen, 176 întrebări parlamentare şi 379 de rapoarte amendate, acest lucru nu a împiedicat conducerea PSD să o elimine pe de pe lista candidaţilor. Comparativ, cel mai leneş eurodeputat PSD, Claudiu Tănăsescu, ocupă locul 12 pe lista de partid. Exemple similare găsim şi la PDL, acolo unde Petru Luhan, cu aproape 900 de activităţi, şi Rareş Niculescu, cu 873 de demersuri în Parlamentul European, au avut aceeaşi soartă.

În schimb, listele sunt presărate cu personaje care au lăsat de dorit ca randament. În topul absenteismului este peremistul Corneliu Vadim Tudor şi liberalul Eduard Hellvig. Celor doi eurodeputaţi chiulangii li se adaugă liberalul Ovidiu Silaghi şi Dan Zamfirescu, PRM-istul care a ocupat locul lăsat liber de George Becali. Niciunul nu a depus vreun raport, proiect de aviz şi nu a formulat întrebări parlamentare.

Mai mult, Dan Zamfirescu a fost ironizat de jurnaliştii de la Der Spiegel pentru că votează în plenul PE în favoarea oricărei propuneri, chiar dacă unele se bat cap în cap.

Pe lângă cei patru eurodeputaţi, alţi şase europarlamentari români, printre care şi mezina preşedintelui, Elena Băsescu, nu au contribuit în aceşti cinci ani la elaborarea vreunui raport. Deşi a anunţat că nu va mai candida, Elena Băsescu nu a ezitat să se laude cu cele peste 1.400 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului European, cele mai multe proceduri de rutină pentru explicarea motivelor fiecărui vot pe care l-a dat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...