Falimentul personal, de la urgență la uitare

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-3

La începutul anului, francul elveţian a atins un maximum istoric de 4,58 lei. Aproape peste noapte, mii de români s-au trezit că au de plătit rate cu câteva sute de lei mai mari. În aceste condiţii, ideea insolvenţei persoanelor fizice devenea o prioritate pentru parlamentari. Ad-hoc, deputaţii jurişti au renunţat la vacanţă, ca să dezbată proiectul de lege. Tot atunci au făcut şi prima promisiune.

Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice: Cred că un termen rezonabil, cu ceva efort, dar rezonabil, de a emite acest raport. Repet: este un proiect de lege complex.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor: În momentul în care vom avea un raport pe legea insolvenţei persoanelor fizice, în 24 de ore vom convoca o şedinţă extraordinară a Camerei Deputaţilor.

Parlamentarii s-au împărţit şi în subcomisii, ca să lucreze mai eficient. A mai trecut o săptămână şi apare a doua promisiune.

Theodor Nicolescu, deputat PNL: Cel târziu luni să avem dezbaterea finală în comisie pe lege, să avem raportul şi, de ce nu, luni sau marţi să intre la plen, în Camera Deputaţilor.

Deputaţii jurişti au mai vorbit despre falimentul personal aproape două luni. Cum lucrările nu înaintau, Puterea şi Opoziţia au început să se acuze că ar pune piedici proiectului. Aşa se face că, de o lună, proiectul insolvenţei persoanelor fizice a rămas într-un sertar al comisiei juridice.

Ciprian Nica, deputat PSD: S-au strâns maldăr şi la noi, la comisia juridică, și nu mai reuşim să facem faţă. Trebuie să lucrăm la foc continuu. MCV ne-a cerut rapoarte, am revenit la ele. Vin cereri pentru celebrele arestări.

Totuşi, parlamentarii susţin că în maximum două, trei săptămâni proiectul va ajunge în plen. Alte 500 de proiecte zac în comisiile de specialitate din Parlament. Printre ele, legi referitoare la siguranţa naţională, prin care s-ar fi încercat reorganizarea SRI şi SIE, dar şi proiecte care vizau sistemul electoral.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...