Gabriela Firea redevine președinte al PSD București și vicepreședinte al partidului

Data actualizării: Data publicării:
foto 8 gabriela firea foto pmb
Gabriela Firea. Foto: Primăria Municipiului București

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost numită președinte interimar al PSD București. Ea redevine și vicepreședinte la nivel național al partidului.

Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv al PSD.

Înainte de Cex, Firea spunea că se gândește dacă să revină sau nu asupra demisiilor din aceste funcții.

Mai mulți colegi mi-au spus că, dată fiind situația actuală, să analizez și să renunț la ceea ce anunțat la unul dintre CEx-urile de anul trecut, anume atunci când, ca un gest de onoare, mi-am dat demisia din funcția de președuinte interimar PSD București și din poziția de vicepreședinte la nivel național, funcția de la Ilfov, doar aceea fiindu-mi luată cu forța la propunerea președintelui din acel moment al partidului. Deocamdată, am spus că mă gândesc, analizez dacă revin asupra acelor decizii”, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea a anunţat în noiembrie 2018, înaintea unei şedinţe la care se discută retragerea sprijinului politic pentru ea, că şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte interimar la Bucureşti și din funcţia de vicepreşedinte PSD, în urma unui conflict cu Liviu Dragnea.

În ședința CEx s-a decis că nu vor fi făcute excluderi din partid în următoarea perioadă, dar că vor exista sancțiuni. Vizați ar fi Codrin Ștefănescu, Cătălin Rădulescu și Mircea Drăghici, potrivit surselor Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...