Grațierea corupților, votată în Comisia Juridică

Data actualizării: Data publicării:
Comisia juridica Senat2

Prin votul majorității PSD-ALDE, Comisia Juridică a Senatului a aprobat propunerea, formulată de Șerban Nicolae, ca de grațiere să beneficieze și corupții. Împotriva acestei măsuri s-au pronunțat, în cadrul ședinței de miercuri, și reprezentanții magistraților. Raportul Comisiei Juridice va fi supus votului plenului, după care proiectul va merge, spre dezbatere, la Camera Deputaților.

Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi „pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 voturi „împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu-Tit Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea. Ca urmare, cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

„Luarea de mită - am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice, dacă observaţi. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune... a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China (...) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa”, a declarat Traian Băsescu în faţa senatorilor jurişti. Fostul preşedinte al României a mai spus că este nevoie de „un moment zero” în ceea ce priveşte „această poveste”.

Senatorii PNL şi USR au anunţat că se opun graţierii oricăror fapte de corupţie.

„PNL nu va susţine graţierea niciunei fapte de corupţie”, a anunţat senatorul liberal Daniel Fenechiu.

„Nici USR nu susţine graţierea faptelor de corupţie. Faptele de corupţie, chiar dacă sunt la prima faptă, nu trebuiesc graţiate. E foarte, foarte important să se înţeleagă că, odată ajuns într-o funcţie publică, nu trebuie abuzat de ea. Să înţelegem că societatea română trebuie să devină mai responsabilă, cel ajuns într-o funcţie publică să nu exercite funcţia în interes personal”, a declarat senatorul USR George Dircă.

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor, prezenţi la şedinţa comisiei juridice a Senatului, s-au opus şi ei graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Întrebat de preşedintele comisiei juridice a Senatului, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a declarat că de graţierea faptelor de corupţie ar beneficia în acest moment 246 de persoane condamnate pentru astfel de fapte.

Social-democratul Şerban Nicolae a propus să intre sub incidenţa legii graţierii faptele de corupţie comise până la 1 ianuarie 2017.

Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele 289 - 294 din Noul Cod Penal.

Comisia juridică a Senatului a reluat, miercuri, dezbaterile pe marginea proiectului de lege al graţierii, după ce săptămâna trecută au adoptat o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a formulat, la începutul lunii martie, mai multe amendamente la proiectul Legii grațierii, adoptat și trimis în Parlament de Guvernul Grindeanu.

În varianta inițială a proiectului erau exceptate infracțiunile de corupție prevăzute de art. 289-294 din Codul Penal, abuzul în serviciu (art. 297) și conflictul de interese (art. 301). În varianta lui Nicolae, acestea nu mai sunt exceptate de la grațiere.

Cu alte cuvinte, ar urma să beneficieze de grațiere și cei condamnați pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu și conflict de interese.

De asemenea, ar urma să fie grațiați cei condamnați pentru infracțuni asimilate infracțiunilor de corupție (inclusiv efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, folosirea de informați ce nu sunt destinate publicității).

În contrapartidă, ar urma să fie exceptate de la grațiere pedepsele acordate pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
S-a stabilit când vor fi tăiate pensiile speciale și cu ce sume de bani. De ce e o nouă păcăleală?
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă