Guvernul, cu premierul în frunte, este în concediu. La datorie a rămas doar Gabriel Oprea

Data publicării:
sedinta guvern ponta II gov ro-2

Premierul a plecat în vacanţă chiar în ziua în care a solicitat preşedintelui o şedinţă a CSAT în care să fie discutată privatizarea CFR Marfă. Absenţa primului ministru de la întrunire a fost criticată de preşedintele Traian Băsescu, care a dezvăluit şi unde îşi petrece concediul Victor Ponta.

„Nu putem lăsa statul să funcţioneze după cum pleacă premierul împreună cu bona în vacanţă la Miami. Mergea şi el la Neptun şi ne vedeam repede”, a spus Traian Băsescu.

În vreme ce premierul este în concediu, privatizarea CFR Marfă stă sub semnul întrebării. În ultimele săptămâni, responsabilitatea semnării acestui contract a fost pasată între preşedinte şi premier de nenumărate ori. Cert este că acest document trebuie semnat până pe 23 septembrie. În caz contrar, licitaţia va fi anulată.

Vicepremierul Gabriel Oprea se află la conducere

Odată cu premierul, în vacanţă a intrat aproape tot Cabinetul. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a plecat imediat după ce a lansat în dezbatere publică patru proiecte foarte importante pentru sistemul sanitar românesc. Cel mai aşteptat a fost cel care prevede creşterea salarizării medicilor din spitale. Medicii nu sunt însă dispuşi să mai aştepte şi ameninţă cu demisii în masă.

Ministrul Educaţiei a aflat de rezultatele slabe ale dascălilor la examenul de titularizare din concediu. Remus Pricopie se va întoarce în minister exact cu o săptămână înainte de sesiunea a doua a bacalaureatului, asta după ce în vară examenul a debutat cu o serie de scandaluri legate de fraudă. Şi nu este singura prioritate a ministrului - în mai puţin de o lună şi jumătate începe noul an şcolar, iar multe şcoli nu sunt nici acum pregătite să-i primească pe cei mici.

În vacanţă este şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a plecat din minister imediat ce a anunţat că odată cu reducerea TVA la pâine vor fi intensificare şi controalele în sectorul panificaţiei.

Vacanţă şi-a luat şi ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, care a plecat înainte de a găsi contractul din 2003 semnat de partea română cu Bechel. Fără acest document original, despre care ministrul spune că este de negăsit în minister, autorităţile nu pot desecretiza afacerea parafată în 2003 cu Bechtel.

În concediu este şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care trebuie să se asigure dacă bugetul permite plata salariilor compensatorii pentru persoanele care vor fi disponibilizate de la Combinatul Oltchim şi de la Compania Naţională Poşta Română.

Şi vicepremierul Liviu Dragnea, dar şi miniştrii Mediului, Rovana Plumb, al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, al Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, al Afacerilor Interne, Radu Stroe, al Justiţiei, Robert Cazanciuc, al Economiei, Varujan Vosganian, al Energiei, Constantin Niţă, precum şi Maria Grapini, ministrul IMM-urilor, se relaxează.

Toţi au anunţat că şi-au delegat atribuţiile secretarilor de stat. Guvernul este condus în acest moment de vicepremierul Gabriel Oprea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta