Guvernul Ponta a aprobat a treia rectificare bugetară. Consiliul Fiscal și Opoziția îl acuză de ilegalitate

Data publicării:
victor ponta guvern - gov 3

Am alocat peste 4,4 mld lei, dintre care cele mai importante plăţi 2,3 mld de lei pentru plata titlurilor executorii”, a declarat Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget.

„Decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară, încâlcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante, este dovada unei evidente incapacități administrative de programare și execuţie a bugetului, în special a cheltuielilor de investiţii”, au transmis specialiştii Consiliului Fiscal.

„Nu am să înțeleg niciodată punctul de vedere al celor de la Consiliul Fiscal, care spun să nu plătim ce avem de plătit prin hotărârile judecătorești”, a spus Victor Ponta, premierul României.

Când vorbeşte de ilegalitate, Consiliul Fiscal face referire la legea responsabilităţii fiscal bugetare. Articolul 15 prevede clar că Guvernul nu poate face mai mult de două rectificări bugetare într-un an. În plus, spune o altă lege, nu sunt permise alte reîmpărţiri ale banilor din buget după data de 30 noiembrie, ori noi suntem în 3 decembrie. În cele din urmă însă, a treia rectificare a fost rezolvată legal. Guvernul şi-a dat derogare să modifice legile care-l împiedicau să mai facă o rectificare.

Guvernul face slalom printre legi

Nu este prima dată când Guvernul apelează la artificii legislative pentru a face slalom printre legi.

Potrivit legii, bugetul pe anul viitor ar fi trebuit să fie gata înainte de 15 noiembrie, dar este încă în lucru. Guvernul a aşteptat să treacă alegerile pentru a se apuca de treabă, iar acum trebuie să primească şi acordul Fondului Monetar pentru alocarea banilor din 2015.

Ultimul termen înaintat de premier pentru prezentarea bugetului în Parlament este 14 decembrie. Vorbim aşadar de o întârziere de o lună faţă de prevederile legale. O întârziere şi mai mare a fost în stabilirea cursului euro-leu la care vor fi calculate accizele, anul viitor.

Producătorii de carburanţi, alcool, tutun şi cafea şi-au putut face calculele abia pe 27 noiembrie, deşi, potrivit legii, trebuiau să aibă această informaţie înainte de 20 octombrie.

În plus, Codul fiscal s-a tot modificat în ultima vreme cu mai puţin de şase luni înainte de a intra în vigoare, deşi legea interzice clar acest lucru.

Citiți și:
Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară este ilegală şi nu reduce presiunile pe bugetul pentru 2015
Cătălin Predoiu: Rectificarea prezentată de Victor Ponta este ilegală. Legea permite doar două rectificări pe an
FMI îşi dă acordul pe cea de-a treia rectificare bugetară din acest an. Cum vor fi redistribuiţi banii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...