Gyorgy Frunda, la Digi24: Robert Cazanciuc are obligația politică să modifice legea ANI

Data publicării:
gyorgy frunda ani

Consilierul premierului, Gyorgy Frunda, a afirmat însă că și-ar fi dorit o agenție de integritate „care să nu fi cules armele cele mai agresive” și a dat ca exemplu pe cele din Germania sau Italia.

N-am fost și nu sunt de acord cu această agenție de integritate românească, care a cules din coșul fiecărei țări armele cele mai agresive, care încalcă de multe ori drepturile individului și a făcut cea mai agresivă lege din toată Europa”, a spus Gyorgy Frunda, consilier al prim-ministrului Victor Ponta.

Frunda a mai spus că în timpul unor discuții cu ministrul Justiției din Germania i-a arătat declarația de avere pe care trebuie să o completeze cel care cade sub incidența legii, iar interlocutorul său „s-a prins de cap”.

A zis că nu-i posibil ca un demnitar să fie obligat să declare, de exemplu, veniturile sau bijuteriile nevestei sau ale soțului, care nu este rudă. Toți oamenii prezintă această ANI ca o Fată Morgana, o Albă ca Zăpada neprihănită, care face lucruri bune și politicienii ăștia urâți, răi, care vor s-o sfâșie. Nu este adevărat”, a adăugat Frunda.

Consilierul premierului a explicat că Agenția Națională de Integritate este lăudată în toate rapoartele Comisiei Europene pentru că a fost inițiată de Monica Macovei.

Doamna Macovei este o comunicatoare foarte bună, a făcut o impresie foarte bună, de femeie modestă, cinstită, la Bruxelles sau la Strasbourg, dacă ceilalți colegi mergeau cu taxiurile, Monica Macovei, două săptămâni, cu aceleași haine, mergea cu metroul, cu autobuzul și discuta foarte convingător (...). Greșeala a fost a celorlați din delegația României, care spuneau că nu pot să creadă prostiile astea și n-au făcut nimic. Rezultatul este acum că nu putem să facem Schengen, de exemplu, nu poți convinge autoritățile că situația e mai bună în România”, a subliniat Gyorgy Frunda.

Acesta a mai spus că ANI nu poate desființată, că trebuie menținută, dar „pentru că avem patru sau cinci legi care reglementează segmențial atribuțiile Agenției ar trebui să adoptăm un cod de conduită morală”.

Consilierul premierului a adăugat că Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, are obligația politică de modificare a legii ANI.

Aceste declarații au venit în contextul presiunilor făcute de unii primari, consilieri locali și județeni pentru eliminarea unui articol din Legea 161/2003 care prevede că funcția de primar sau președinte al Consiliului Județean este incompatibilă cu cea de membru al Consiliului de Administrație sau orice funcție de conducere la regiile autonome de interes local sau național, la companiile și societățile naționale.

Ministerul Justiţiei a avizat negativ schimbarea legii incompatibilităţii. Modificările le-ar fi permis aleşilor locali să deţină în continuare funcţii şi în adunările generale ale acţionarilor din societăţile subordonate. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, și-a atras din această cauză o serie de critici din partea USL.

Și preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că susţine iniţiativa primarilor pentru clarificarea Legii ANI în ceea ce priveşte incompatibilităţile, apreciind că este vorba de o interpretare a legislaţiei în domeniu şi „o vânătoare de forme” care a dus la „o problemă de sistem”.

Luni, în emisiunea Imparțial, Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate, a declarat că aleșii locali vor să genereze o schimbare legislativă care nu este fezabilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...