Video Iohannis, despre plagiatul lui Bode: Este adevărat că sunt probleme. Cel târziu până la rotația guvernamentală să se ia o decizie

Data actualizării: Data publicării:
Lucian Bode
Ministrul de Interne, Lucian Bode. Foto: Inquam/Octav_Ganea

Președintele Klaus Iohannis a recunoscut, joi, că „sunt probleme” cu lucrarea de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. Șeful statului a precizat că speră ca până la rotația guvernamentală PNL să ia o decizie „clară”.

„Este adevărat, acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios.

Eu am încredere că în PNL, dar și domnul Bode personal, vor analiza aceste chestiuni și impactul politic.

Eu, personal, sincer, mă aștept ca cel târziu până la rotația guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Comisia de Etică a UBB a decis, în 11 ianuarie, că teza de doctorat lui Bode este „profund viciată” de plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”.

Ministrul de interne, Lucian Bode, a anunțat că și-a retras cartea bazată pe teza de doctorat de la „difuzare și comercializare” și „suspendarea demersurilor de republicare”.

Bode susține în continuare că hotărârea Comisiei de Etică a UBB, care i-a calificat teza drept profund viciată de plagiat, „este afectată de grave vicii de legalitate și că măsurile dispuse reprezintă acte vătămătoare”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita