Justiția, în continuare monitorizată de UE. Cătălin Predoiu: Guvernul PNL din care am făcut parte nu a avut ca obiectiv ridicarea MCV

Data actualizării: Data publicării:
catalin predoiu face declaratii de presa - portret
Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a spus pentru PS News că greşelile legislative înregistrate în perioada 2017-2019 nu au putut fi corectate în timpul mandatului său, dată fiind perioada scurtă petrecută la MJ. Declarația vine după decizia Comisiei Europene de a menține Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României.

„Guvernul PNL din care am făcut parte aproximativ 12 luni nu a avut ca obiectiv ridicarea MCV, pentru că nu era posibil acest lucru în 12 luni, și în condiții de pandemie. Guvernul PNL din care am făcut partea și-a atins toate obiectivele esențiale asumate prin programul de guvernare în domeniul Justiției. Astfel, când am predat mandatul, la Minister se aflau redactate proiectele celor 3 legi ale justiției, încă din septembrie 2020, proiectul desființării SIIJ, (trimis la Consiliul Superior al Magistraturii încă din 02.02.2020, conform programului de guvernare, noi nu am avut obiectiv desființarea pentru că nu aveam majoritate, în programul guvernului scria “elaborare proiect”, îndeplinit), proiectul legii grefierilor, proiectul legii transferării arhivei SIPA de la Ministerul Justiției la CNSAS si alte strategii importante elaborate și puse in dezbatere publică, cum ar fi strategia contra crimei organizate, apropo de ce s-a întâmplat la Arad”, a spus el.

„Dacă aceste legi, în special legile justiției, ar fi fost adoptate până acum, Comisia Europeană ar fi marcat acest lucru în MCV și pe acest lucru s-a bazat premierul Florin Cîțu când a declarat obiectivul ridicării MCV. Da, obiectivul era fezabil, dacă se adoptau aceste legi până la raport. În acest sens am discutat cu toți diplomații statelor membre UE acreditați la București încă din septembrie 2020, am avut discuții cu vicepreședintele Comisiei Europene Věra Jourová și comisarul pe Justiție, Didier Reynders în același sens. Deci, noi trebuia până acum să adoptăm aceste legi în 2021, când aveam majoritate, pentru că în 2020 nu aveam majoritate, iar proiectele erau elaborate la cheie în Ministerul Justiției la data încheierii mandatului meu”, a spus Cătălin Predoiu.

Comisia Europeană a anunțat că va continua să monitorizeze evoluţia situaţiei din România, prin intermediul MCV, în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, până la îndeplinirea obiectivelor.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”