Klaus Iohannis explică de ce i-a invitat pe Dragnea şi Tăriceanu la parada de 1 Decembrie

Data publicării:
iohannis parada FB 5

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la Ploiești, referindu-se la invitarea președinților Senatului și Camerei Deputaților la parada de 1 Decembrie, că românii își doresc ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere.

"Anul trecut, într-adevăr, nu am invitat pe toată lumea, fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care au probleme care, după părerea mea, sunt foarte mari, însă, am constatat, în același timp, că românii își doresc ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere. Nu întotdeauna este posibilă această bună înțelegere, dar anul acesta, de Ziua Națională, am hotărât să invit oamenii după funcții, după merite (...), dacă cineva a fost ales parlamentar, are un merit că a convins un număr important de alegători. Deci, una peste alta, am luat lista de protocol așa cum există ea (...) și am invitat pe toată lumea", a declarat Iohannis după ce a participat la dezbaterea "Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire.

Ministerul Apărării Naționale are cu Administrația Prezidențială în acest an un parteneriat pentru organizarea paradei de 1 Decembrie, invitațiile pentru președinții Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, urmând să fie transmise de Președinție, a declarat luni ministrul Mihai Fifor.

"Nu aș vrea să comentez ce a fost anul trecut. În opinia mea, nu a fost un lucru în regulă. Anul acesta, pe parteneriatul pe care îl avem cu Administrația Prezidențială, noi am comunicat o listă cu invitați. Invitațiile le adresează oficial Administrația Prezidențială. (...) Din câte am înțeles eu, vor fi invitații pentru Camera Deputaților, în speță domnul Dragnea, pentru domnul președinte Tăriceanu - la Senat. Nu cred că vom avea probleme din acest punct de vedere. De la Administrația Prezidențială (n.r. - vin invitațiile), nu Ministerul Apărării se ocupă cu aceste invitații", a precizat Fifor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...