Klaus Iohannis: Pregătirile pentru a atrage bani europeni sunt foarte avansate. Eforturile guvernului se concentrează pe infrastructură

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis. Foto: INQUAM Photos/George Calin

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la finalul ședinței de la Cotroceni cu premierul și cu mai mulți miniștri că Guvernul lucrează pentru a identifica proiectele care urmează să fie finanțate din fonduri europene. Președintele a precizat că autostrăzile rămân principala prioritatea a executivului, însă fonduri substanțiale vor fi alocate pentru mediu și agricultură. 

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis: 

„Am avut astăzi o întâlnire cu Prim-ministrul Orban și câțiva miniștri implicați în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Este planul pe care îl pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei.

Guvernul lucrează în prezent la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program și, foarte important, este în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru ca toate proiectele propuse în final să fie eligibile, adică să poată fi finanțate din aceste fonduri.

De partea noastră, este nevoie de o serie destul de lungă de acte normative, care sunt necesare – și aici pregătirile sunt foarte avansate și Guvernul urmează să le adopte – pentru a fi în situația să aplicăm efectiv pentru acești bani.

Eforturile Guvernului, în acest moment, se concentrează pe infrastructură. România are foarte multă nevoie de infrastructură și acum vorbesc aici în special despre autostrăzi și căi ferate. Deci, autostrăzile sunt foarte, foarte importante în această fază și în acest domeniu pot să spun că suntem foarte avansați. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care se solicită acești bani europeni.

O altă preocupare pe care am insistat foarte mult astăzi este partea de agricultură și protecția mediului. Este foarte clar și știm cu toții: fermierii români au mare nevoie să fie susținuți.

Știm foarte bine că, pe lângă problemele cauzate de pandemie, fermierii se confruntă cu dificultăți generate încă de seceta prelungită din primăvară.

Pentru a veni în sprijinul lor, lucrăm pe două direcții importante.

Prima, pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanțiale destinate fermierilor afectați de secetă. Știu că aici au circulat tot felul de așa-numite fake news în spațiul public. Deci, încă o dată: Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanțiale pentru despăgubirile fermierilor afectați de secetă.

A doua linie, la fel de importantă, este pregătirea unor proiecte europene care vin să prevină astfel de situații și, în acest fel, este important de știut că lucrăm foarte intens la elaborarea unor proiecte care vizează irigații, combaterea secetelor, combaterea deșertificărilor - în general, proiecte care vin să îmbunătățească întreg cadrul, să înlesnească munca fermierilor și, în același timp, să avem grijă ca ele să aibă o componentă foarte importantă de protecție a mediului.”, a declarat președintele Klaus Iohannis. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...