Kovesi, primele declarații despre dosarul „Belina”

Data actualizării: Data publicării:
160610_interviu_laura_codruta_kovesi_15_INQ_Octav_Ganea

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat că dosarul „Belina” este „într-o etapă intermediară” și că, în ciuda declarațiilor din ultimul timp, a fost deschis în mai 2017, nu în 2014.

160610_interviu_laura_codruta_kovesi_15_INQ_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Într-un interviu pentru Europa FM, Laura Codruța Kovesi a făcut primele declarații despre dosarul „Belina”, în care procurorii anticorupție cercetează modul în care Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute de la „Apele Române” la Consiliul Județean Teleorman și, mai departe, au ajuns să fie concesionate firmei Tel Drum.

DNA își face treaba. Dosarul e într-o etapă intermediară. Persoanele cercetate în dosar au dreptul să aducă probe în favoarea lor. În ultimii ani am tot anchetat miniștri. Pentru noi nu e o noutate. Am tot anchetat miniștri”, a declarat șefa DNA.

„Noi ne-am îndeplinit atribuțiile prevăzute în lege. Ce trebuie să facă DNA? Să investigheze corupția la nivel înalt. Noi am investigat o faptă de corupție, am formulat niște acuzații, este o etapă intermediară, verificăm aceste acuzații. Noi suntem un filtru, verificăm înainte de a ajunge la instanță dacă sunt probe sau nu sunt probe. Dacă sunt probe, trimitem dosarele la instanță, dacă nu sunt probe, clasăm dosarele. Pentru asta suntem plătiți, asta fac procurorii, fac investigații. Deci, noi ne-am făcut treaba”, a mai explicat procurorul șef al DNA.

Kovesi a ținut, totodată, să corecteze o serie de informații aruncate în spațiul public în ultimele zile. „S-a creat din nou o confuzie, de la o declarație a unei persoane publice. Poate și noi, ca DNA, în comunicatul de presă ar fi trebuit să lămurim acest lucru (...): dosarul nu este din 2014. Acest dosar a fost deschis în luna mai 2017. Suntem în septembrie, deci în decurs de 4-5 luni de zile, am făcut primele acte și primele verificări”, a declarat șefa procurorilor anticorupție.

Întrebată de ce dosarul a fost deschis de abia în mai 2017, în condițiile în care au apărut în presă și în anii trecuți materiale despre transferul Insulei Belina, șefa DNA a răspuns: „Noi ne putem sesiza din presă în momentul în care avem indicii clare că s-a comis o faptă penală. Simplul fapt că scrie în presă ca s-a dat o hotărâre de Guvern, nu înseamnă automat că s-a comis o faptă penală. Vorbim de niște hotărâri de Guverne foarte tehnice (...) Mai mult decât atât, noi nu urmărim hotărârile de Guvern, noi nu stăm în fiecare zi să vedem ce hotărâri și ce decizii ia Guvernul ca să stabilim dacă este fapta penală sau nu”, a mai spus Kovesi.

În dosarul „Belina”, DNA a început, vinerea trecută, urmărirea penală împotriva vicepremierului Sevil Shhaideh și a cerut Camerei Deputaților încuviințarea începerii urmăririi penale împotriva ministrului Rovana Plumb.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...