L. Orban: De ce se țin alegeri în România? Ca românii să se hotărască cu ce partid românesc va guverna UDMR

Data publicării:
13122012 20m 20udmr 20cosmin-38553

Ludovic Orban, liberalul care declarase zilele trecute că nu va vota un Guvern din care va face parte UDMR, a explicat că a primit sute de telefoane, nu indignate, ci de-a dreptul, ceea ce l-a durut cel mai mult, „dezamăgite, demoralizate”, de la oameni care i-au spus că nu l-au votat ca să facă Guvern cu UDMR.

În acest contrext, liberalul a împărtășit și un banc pe care i l-ar fi spus un alegător din colegiu: „De ce se țin alegeri în România? Pentru ca românii să se hotărască cu ce partid românesc va guverna UDMR. Deci e o chestiune deja, ea e rezumată într-un banc, că așa e românul, are simțul umorului.”

După ce a trecut în revistă toate deciziile pe care UDMR le-a luat în ultimele Guverne și care, din punctul său de vedere, au afectat echilibrul de forțe, Ludovic Orban a declarat că UDMR e coresponsabilă de tot ce s-a întâmplat - tăieri de pensii și salarii, mărirea TVA, prăbușirea economică, iar că românii care au votat actuala putere consideră UDMR în egală măsura cu PDL vinovată de tot.

„Trăim într-o democrație reprentativă. Ca aceasta să funcționeze, fiecare parlamentar care e ales de cetățeni trebuie să țină cont și să respecte în deciziile politice pe care le ia voința dominantă din colegiu pe care îl reprezintă. Voința dominantă e ca PSD și PNL să guverneze fără UDMR. De-aia am spus că nu voi vota. Dacă văd un ministru UDMR în Guvern, eu nu voi vota. Pentru că la fel poate mâine o să luăm PDL la guvernare pe același principiu. Daca udemeriștii nu trebuie să plătească nimic pentru participarea la guvernare pe ultimii patru ani, înseamnă că și cei de la PDL sunt buni de luat la guvernare”, a conchis Ludovic Orban.

Dan Șova: E nevoie de UDMR pentru o majoritate constituțională

„Nu știu dacă va fi o colaborare guvernamentală și de ce nivel va fi”, a răspuns Dan Șova. „Ce pot să vă spun este că nu s-au finalizat discuțiile, nici nu au început, practic. Au existat și niște contacte, dar am înțeles că abia săptămâna viitoare o să se lămurească”, a adăugat actualul ministru pentru Relația cu Parlamentul.

„Eu cred că o colaborare guvernamentală cu UDMR e bună, din foarte multe motive: în primul rând pentru că avem nevoie de o majoritate constituțională. Noi trebuie să modificăm Constituția, nu trebuie să uite nimeni treaba asta, și noi nu suntem suficienți ca să modificăm Constituția, deci avem nevoie de ei, avem nevoie și de minorități”, a declarat Dan Șova.

„Bine, minoritățile în mod tradițional au sprijinit Guvernul și e bine că au făcut așa. Trebuie să trecem și o lege a minorităților, sunt niște puncte în divergență de zece ani, trebuie găsită o soluție. Nu înseamnă că o să le trecem noi. Nu vă hazardați, că nu le trecem. Dar sunt niște lucruri de făcut, care trebuiesc făcute cu toată lumea”, a declarat Dan Șova.

„Nu va fi o majoritate discreționară. Firește, nu ne poate cere cineva acum să colaborăm cu PDL. Dar ne-am tot propus problema permanent să se îngroape securile războiului și să ne modernizăm ca țară. Eu cred că dacă trebuie să ne modernizăm, trebuie să colaborăm și cu UDMR și cu minoritățile tocmai pentru a nu avea o majoritate discretionară care să ignore sau... Cu PP-DD, mă rog, liderul lipește, caută ciocoi... asta e situația...”, a afirmat social-democratul.

„Pot fi miniștri, pot fi secretari de stat, asta depinde de ce vor negocia mai marii partidului”, a enumerat Dan Șova unele dintre posibilele avantaje ale UDMR în urma încheierii acestui acord.

Mircea Toader (PDL): PNL va ajunge în opoziție

Potrivit democrat-liberalului Mircea Toader, un astfel de acor i-ar asigura Partidului Social Democrat o majoritate parlamentară, singur, fără actualii aliați din PNL. „Aici se va ajunge. Și colegii liberali de Parlament vor deveni colegi de opoziție”, a declarat Mircea Toader.

Democrat liberalul a susținut că pentru modificarea Constituției, pentru care este nevoie de două treimi, este suficientă o înțelegere, așa cum s-a întâmplat în 2003.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...