Legi la suprapreţ. Cât ne costă adoptarea unui singur act normativ

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu

Parlamentarii au trimis la promulgare, în prima jumătate a anului, doar 216 acte normative, din cele 1.200 aflate pe lista de dezbateri. Ceea ce înseamnă că prin resursele consumate pentru votarea unei singure legi s-ar fi putut cumpăra cel puţin cinci apartamente cu două camere.

Calculul este unul relativ simplu. Bugetul Camerei Deputaţilor pe 2015 este de 52.587.000 de euro. Numărul de legi adoptate şi trimise la promulgare şi promulgate de preşedintele Klaus Iohannis este de 216. Dacă împărţim bugetul Camerei la numărul de legi promulgate ne rezultă o sumă de 243.460 de euro pentru o singură lege adoptată în Camera Deputaţilor.

Eficienţa parlamentarilor români e uşor de contestat. În primele şase luni ale anului deputaţii au aprobat 216 legi si au respins alte 247 de proiecte. Situaţia de la Senat nu e mult diferită. Cu 157 de legi promulgate, costurile cu adoptarea unui singur act normativ se ridică la Camera Superioară la peste 154.000 de euro.

Preţul actelor normative adoptate de către deputaţi nu diferă în funcţie de importanţa lor. De pildă, o lege privind insolvenţa persoanelor fizice, care a fost promulgată de preşedinte, ne costă la fel ca o lege privind instituirea zilei limbii bulgare.

Parlamentarii opoziţiei aruncă vina pe cei de la putere când vine vorba de numărul mic de legi care ajung la promulgare.

Ovidiu Raeţchi, deputat PNL: „Ştiţi cum spune clişeul: pe de o parte spune că democraţia este scumpă. Pe de altă parte este foarte multă ineficientă, dar nu aş plasa-o neapărat în zona parlamentarului... Eu am propus 55 de proiecte de lege dintre care cinci sau şapte pentru diaspora sunt vitale, cum e votul prin corespondenţă. Ştiţi câte proiecte din cele 55 au fost adoptate de Cameră şi Senat? Unul singur!"

Până la finalul anului costurile cu adoptarea unei legi ar putea să scadă uşor. În sesiunea de toamnă a Parlamentului vor mai fi trimise la promulgare alte câteva zeci de acte normative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
OFICIAL Cum și când ajung fluturașii cu pensia recalculată la pensionari? Vin în ordine alfabetică?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Celine Dion a fost in pericol de moarte din cauza bolii autoimune de care sufera