Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei sunt obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, afirmă premierul Ciucă

Data actualizării: Data publicării:
Nicolae Ciucă conduce o ședință de guvern
Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei sunt obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, afirmă premierul Ciucă. Foto: gov.ro

Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei sunt obiectivele principale ale viitoarei sesiuni parlamentare, a declarat, miercuri, la Suceava, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru a discuta agenda viitoarei sesiuni.

„Sunt obiective foarte importante pe care noi le avem în vedere, pentru că a fost o serie întreagă de reglementări pe care le-am aprobat la Guvern şi au fost transmise Parlamentului o serie de ordonanţe de urgenţă care au reprezentat jaloane şi ţinte pentru îndeplinirea PNRR. Din discuţiile şi agrearea cu reprezentaţii Comisiei Europene, practic, ele se consideră finalizate din momentul în care sunt adoptate şi de către Parlament. Ca atare, obiectivul nostru principal îl reprezintă ca aceste ordonanţe de urgenţă să fie aprobate de Parlament şi să avem certitudinea coerenţei atragerii banilor din PNRR, precum şi pachetele de legi foarte importate pe care noi le-am asumat în coaliţie, şi anume, Legile Justiţiei şi Legile Educaţiei”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

Nicolae Ciucă a vizitat, miercuri, Centrul Medical de Radioterapie din incinta Spitalului Judeţean Suceava, realizat în parteneriat de Consiliul Judeţean prin SJ „Sfântul Ioan cel Nou” şi mediul privat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...