Meleșcanu: E posibil ca un român să se fi alăturat grupării teroriste Statul Islamic

Data publicării:
melescanu captura la digi-1

Teodor Meleșcanu menționa pentru prima dată această posibilitate în urmă cu câteva zile, la Digi24.

La observația că există foarte mulți occidentali care luptă alături de Statul Islamic și întrebat dacă știe să fie și români, Teodor Meleșcanu a răspuns: „Români nu. A fost un singur caz care era pe undeva, pe la mijloc, da sau ba, se rătăcise sau nu, dar din România nu. Dar vreau să vă spun că sunt foarte mulți cetățeni din celelalte state europene. Numai că cetățenii celorlalte state europene circulă și pe teritoriul României cu cărțile de identitate, nu au nevoie de viză, nu au nevoie de pașaport. Deci pericolul pentru România nu este dat numai de românii care s-ar putea întoarce de acolo, ci de toți cetățenii europeni – și ăștia sunt destul de numeroși – la care se adaugă cetățeni din zona balcanică. Cei care se duc sunt îndoctrinați, sunt învățați să producă atacuri teroriste”, a avertizat Teodor Meleșcanu în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

Joi, la câteva zile mai târziu de la declaraţia iniţială, candidatul Teodor Meleşcanu revine la aceeaşi idee, la postul de radio Europa FM: „A fost la un moment dat un român la care nu a fost foarte clar dacă s-a dus, nu s-a dus, a ajuns până la urmă. (Reporter: A plecat din România ?) Știm că a plecat din România cu intenția să ajungă, nu știm dacă a ajuns, ce a făcut, pentru că nimeni nu poate să urmăreasca foarte bine orice mișcare a oricărui cetățean român, că suntem prea mulți și călătorim foarte mult. Pentru Romania nu este un pericol legat de reîntoarcerea unui român, dacă se confirmă”, a spus fostul șef al SIE. „Cine trebuie să ştie, ştie, nu-i nicio problemă”, a adăugat Teodor Meleșcanu.   

Teodor Meleșcanu candidează ca independent la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. Cu câteva zile înainte de a-și depune candidatura, el a anunțat că demisionează de la șefia Serviciului de Informații Externe, funcție în care era numit din 2012, după ce predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, a devenit premier.

Invitații „Jurnalului de Seară” de la Digi24 au comentat dacă se cuvine și este corect ca Teodor Meleșcanu să facă publice în campania electorală informații la care a avut privilegiul să aibă acces ca șef al SIE: 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...