Mesaje de Paște de la politicieni în apropierea alegerilor europarlamentare

Data publicării:
MesajePoliticieni

Cătălin Ivan, președinte PSD Sector 1, totodată eurocandidatul și purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, a trimis tradiţionalele ouă roşii, aceeași culoare de pe sigla PSD, într-o felicitare către români.

Teodor Baconshi şi Sergiu Diacomotu, aspiranţi şi ei la un scaun de europarlamentar, au profitat de prilej pentru a le aminti românilor valorile pascale, dar şi faptul că ar avea nevoie de votul lor.

Site-urile ministerelor au încremenit de sărbători. Nu şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care a bombardat cutiile poştale ale bucureştenilor cu propria lui felicitare de Paşte şi îndemnul la „smerenie, înţelegere şi solidaritate", mai ales faţă de cei care au nevoie de sprijin.

Crin Antonescu a recurs la varianta printată pentru a ura credincioşilor „linişte, belşug şi lumină", dar nu a uitat nici de felicitările online.

Puterea de a „învia” în fiecare zi

„În acest an avem şansa de a sărbători Paştele împreună cu catolicii şi cu celălalte confesiuni. Aş vrea să găsim toţi puterea de a spera, adică de a „învia” puţin în fiecare zi, scrie liderul liberalilor pe Facebook.

Pe acelaşi site de socializare, fostul lui rival la şefia PNL şi actual preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, transmite credincioşilor un Paşte fericit, în paralel cu un mesaj politic, deşi tot el îndeamnă românii ca măcar acum „să ne îndepărtăm de zbaterea şi încrâncenarea politică".

„Aş vrea să adunăm puterea ca în perioada ce urmează să putem construi împreună, să ne putem uni în jurul unui mare proiect naţional, care să renască România şi să aducă demnitate şi bunăstare pentru cetăţenii săi", sună îndemnul lui Călin Popescu Tariceanu pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”