Ministrul Mediului, Costel Alexe: Nu am primit încă amenințări cu moartea, dar primesc tot felul de mesaje

Data publicării:
ministrul Mediului, Costel Alexe
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, sâmbătă, că primeşte zilnic "tot felul de mesaje" din partea celor nemulţumiţi de "direcţia în care merge ministerul", dar spune că fenomenul defrișărilor ilegale în România nu poate fi stopat ușor, relatează Agerpres.

"Spre deosebire de alţi colegi din guvern, nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că nu e bună direcţia în care merge ministerul şi că vrem să scoatem la suprafaţă tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România", a afirmat Costel Alexe, liderul filialei ieşene a PNL, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, fenomenul defrişărilor ilegale în România nu poate fi stopat uşor. "Cu siguranţă, la momentul la care vorbim se fac defrişări. Nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. Dacă aţi observat, la nivel naţional, cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor procesatori, aproape că mă atacă zilnic, dar zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede programul SUMAL (care monitorizează toată masa lemnoasă din România aprobată pentru a fi exploatată - n.r.), care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor, dar ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în luna aprilie sau în mai. Din acel moment orice cantitate de lemn din păduri până la operatorul primar va fi supravegheată. Şi avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat", a declarat ministrul Mediului.

El a mai spus că în ultimii ani au fost blocate bazele de date care conţin informaţii din domeniul silvic şi localizările prin satelit, dar şi că a fost diminuat rolul Gărzilor Forestiere.

"Imaginaţi-vă că în trei ani de guvernare social-democrată, SUMAL-ul a fost efectiv blocat. Era un operator privat care l-a dezvoltat, l-au dus la STS, l-au subfinanţat, au scos hărţile prin satelit care dădeau alerta privind tăierile, pe care după-aia Gărzile Forestiere trebuiau să verifice dacă sunt legale sau ilegale, Inspectorul pădurii nu a mai funcţionat, nu au mai finanţat absolut niciun studiu de cercetare în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă dezvoltarea politicilor silvice din România, în 2018 au modificat ordinul de înfiinţare a Gărzilor forestiere şi le-au tăiat atribuţiile de control, astfel că, dacă pe dumneavoastră vă prinde sub o formă sau alta cu un camion de lemn, aproape că plecaţi cu el acasă, nu vi-l confiscă nimeni. Atât de mult au ştirbit atribuţiile pe care le aveau Gărzile forestiere", a spus ministrul Mediului, Costel Alexe, referindu-se la guvernarea PSD. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...