Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Germaniei. Aderarea României la Schengen, printre subiectele discutate

Data publicării:
Frank-Walter Steinmeier dă noroc cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria.
Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Germaniei. Foto: gov.ro

Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu prilejul vizitei acestuia la București. Discuțiile s-au axat pe războiul din Ucraina și impactul regional al acestuia. Cei doi demnitari au apreciat importanța unității europene și euroatlantice în asigurarea sprijinului pentru Ucraina și cetățenii săi, respectiv pentru a gestiona impactul situației din estul Europei și al implementării sancțiunilor împotriva Rusiei. Aceștia au apreciat și nevoia sprijinirii refugiaților ucraineni, fiind recunoscut, în context, efortul României.

Premierul Ciucă a arătat importanța cooperării bilaterale și europene pentru asigurarea securității energetice, respectiv pentru a gestiona problemele generate de blocarea lanțurilor de aprovizionare. A menționat, de asemenea, că sprijinul României pentru Ucraina are în vedere și facilitarea exporturilor de produse agricole din Ucraina către piețe terțe, afectate în prezent de blocada porturilor ucrainene la Marea Neagră. A arătat că România face eforturi pentru diversificarea surselor de energie, subliniind și demersurile naționale pentru creșterea capacității de exploatare a resurselor de gaz natural.

Premierul a pledat și pentru sprijinul Germaniei în consolidarea securității la Marea Neagră, adresând mulțumiri pentru participarea germană la asigurarea poliției aeriene întărite pentru România.

Șeful Guvernului și președintele german au subliniat la unison calitatea relațiilor bilaterale, evidențiind potențialul amplu de extindere a cooperării economice româno-germane.

Premierul Ciucă a arătat interesul pentru diversificarea investițiilor și cooperării în domenii strategice, precum energie, tehnologie, infrastructură.

Totodată, prim-ministrul a menționat că România aplică toate standardele pentru aderarea deplină la spațiul Schengen și, mai mult decât atât, asigură de facto și eficient protejarea frontierelor externe în contextul crizei din Ucraina. A subliniat importanța sprijinului Germaniei pentru identificarea unei soluții în scurt timp.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a aflat Anca Molnar că are cancer. Dezvăluiri care te vor face să plângi: “Nu știa mai nimeni”
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni de viață ale lui Avicii: „Arăta ca un zombie!” DJ-ul suedez își...
Film Now
Ies la iveală detalii despre filmul „Edward Scissorhands”. Johnny Depp s-a luptat pentru acest rol cu Tom...
Adevarul
Cine îi poate opri pe populiști să facă jocurile la Bruxelles. Expert: „Ursula von der Leyen vrea alianță cu...
Newsweek
Câte mii € pe lună ia un român dacă se duce pe front în Ucraina? Ce contract semnează? Pe câte luni?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce eforturi ar fi făcut Jennifer Lopez pentru a-și salva căsnicia cu Ben Affleck. Apropiat: „Nu vrea să...
UTV
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. “Ramaneti cu bine si cautati-ma printre...