Nicolae Ciucă: Măsurile pentru plata numărul 2 din PNRR vor fi îndeplinite până săptămâna viitoare

Data publicării:
nicolae ciuca la sedinta de guvern
Nicolae Ciucă la ședința de guvern. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că până săptămâna viitoare urmează să fi luate măsurile pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor asumate în vederea aprobării cererii de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene, domnul Marcel Boloş, cu domnul secretar general (Marian Neacşu - n.r.), cu şeful Cancelariei (Mircea Abrudean - n.r.) şi am analizat împreună tot parcursul şi măsurile care au fost luate până-n acest moment şi cele care trebuie, din punct de vedere tehnic, să fie parcurse până săptămâna viitoare, astfel încât să ne asigurăm că cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Până la acest moment, toate elementele principale, cele legate de legea decarbonizării, de legea avertizorilor, au fost deja rezolvate, mai avem nevoie de o clarificare legată de închiderea jalonului pe hidrogen, care, de asemenea, va fi soluţionat azi, cel mai târziu mâine, şi în felul acesta ne asigurăm cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Şi vom continua lucrul la programul de reforme şi, în felul acesta, ne asigurăm că vom avea un parcurs şi pentru cererea de plată numărul 3”, a declarat Nicolae Ciucă miercuri, în ședința de guvern, potrivit Agerpres.

Contracte de 11 miliarde de euro prin PNRR

Premierul a subliniat că este foarte importantă asigurarea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere avantajele oferite de această finanţare.

„În analiza din această dimineaţă am putut să desprindem care sunt avantajele şi tot ce a însemnat absorbţia de fonduri europene. Aici mă refer, desigur, la PNRR. Cel puţin până în acest moment, sunt aproximativ 8.500 de contracte semnate, în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. Trebuie să asigurăm întreg procesul ca acestea să fie puse în practică şi să devină realitate”, a afirmat Ciucă.

Totodată, a adăugat acesta, a fost discutat nivelul de absorbţie din cadrul financiar 2014-2020.

„Suntem în cel de al treilea an de complementaritate a cadrului financiar. Până în acest moment, putem spune că ne apropiem de 80% absorbţie. Şi, înainte de a începe şedinţa de guvern, am avut o discuţie cu doamna secretar de stat, cu domnul secretar general şi cu domnul ministru legat de ceea ce este nevoie să facem în continuare. Şi, dacă va fi nevoie, până la finele săptămânii vom mai avea o şedinţă de guvern, astfel încât să asigurăm cadrul legal necesar pentru ca absorbţia să tindă către maxim. Cel puţin aşa cum am analizat în această dimineaţă, rezultă foarte clar că până la finele anului ne atingem obiectivul asumat de absorbţie de minim 90% din cadrul 2014-2020 şi pregătim foarte serios absorbţia pentru fondurile din cadrul multianual 2021-2027. Discutăm de 46 de miliarde de euro, bani care, odată ce reuşim să îi atragem şi să-i cheltuim în conformitate cu obiectivele asumate, vor aduce schimbări fundamentale în România”, a mai declarat Ciucă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...