Noul preşedinte al AEP a suspendat verificările privind subvenţiile primite de partidele politice în 2017 şi 2018

Data actualizării: Data publicării:
autoritatea electorala permanenta

Noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Mituleţu - Buică a decis suspendarea verificărilor privind subvenţiile primite de partidele politice în 2017 şi 2018, AEP anunţând că acestea vor fi reluate împreună cu Curtea de Conturi. Constantin Mituleţu Buică, propus de PSD, a fost ales, în 27 februarie, de plenul reunit al Parlamentului în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), obţinând 252 de voturi ”pentru”. Iniţial PSD a vrut să-l numească la conducerea AEP pe trezorierul partidului, Mircea Drăghici.

„Verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvenţiile primite de la bugetul statului în anii 2017 şi 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi”, anunţă AEP.

Coform instituţiei, în urma analizei efectuate de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, pe marginea controalelor efectuate de Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale din cadrul Autorităţii privind subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, s-a ajuns la următoarele concluzii: controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut; niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României.

"Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată cu modificările şi completările ulterioare", argumentează AEP.

Prin Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi a României, cele două instituţii trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfăşura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituţii trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acţiunilor de control simultan la partidele politice finanţate de la bugetul de stat, pentru anul următor.

În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorităţii Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvenţiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 şi 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.

În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curţii de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acţiunilor de control simultan pentru fiecare formaţiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
Mama Andreei Esca, 83 de ani sărbătoriți alături de soț, celebra fiică și nepoți. Imagini din tinerețe
Pro FM
Demi Lovato strălucește la 6 ani de când a fost la un pas să moară. „Ești incredibilă”, i-a scris cel alături...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
Șoferii români pot fi declarați beți chiar dacă nu li se pune etilotestul. Pe ce se bazează Poliția?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...