Oficial malgaș: MAE român știa că Madagascar e gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre. Reacția lui Meleşcanu

Data actualizării: Data publicării:
teodor-melescanu-govro
Foto: gov.ro

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că MAE a trimis din februarie 2018 autorităţilor din Madagascar o copie a mandatului internaţional de arestare pe numele lui Radu Mazăre.

teodor-melescanu-govro
Foto: gov.ro

„În februarie 2018, am făcut o cerere către IGPR în care am rugat să ne dea o copie a mandatului respectiv. Am dat instrucţiuni pe data de 28 februarie 2018, la ambasada noastră din Italia, în care am informat pe ambasador că îi trimitem în anexă documentul de la Biroul Naţional Interpol cu privire la cetăţeanul Radu Mazăre, care fusese dat în urmărire internaţională şi în legătură cu care existau informaţii că ar dori să obţină un permis de şedere pe teritoriul Republicii Madagascar. Documentul respectiv a fost înaintat ambasadei noastre de la Roma şi trimis apoi către partea malgaşă, cu scopul de a bloca obţinerea permisului de şedere în Madagascar de către persoana care era urmărită internaţional”, a precizat Meleşcanu, potrivit News.ro.

Întrebat de ce abia acum a fost arestat Mazăre, ministrul a spus: „Asta e o chestiune care ţine exclusiv de funcţionarea sistemului judiciar malgaş şi nimic altceva. În ceea ce ne priveşte, am cerut şi informaţii suplimentare de la autorităţile malgaşe în legătură cu această problemă. A fost şi o notă verbală transmisă în acest sens de către ambasada noastră la Roma către Ambasada Republicii Madagascar”.

„Această sesizare pe care a făcut-o consulul onorific se referă la mandatul de arestare, şi nu la procedura de extrădare a dlui Radu Mazăre. De aceea am solicitat şi instrucţiuni suplimentare părţii malgaşe referitoare la prevederile de cooperare în materia penală, ocazie cu care s-a menţionat că în Madagascar nu există noţiunea de azil politic, în timp ce extrădarea se poate realiza prin simplu ordin administrativ. Cu această ocazie, s-a sugerat părţii române să solicite pe cale electronică informaţiile concrete care interesează cu privire la cazul existent”, a explicat ministrul de Externe.

Teodor Meleşcanu a mai spus că ultimul demers al MAE a fost făcut „probabil prin martie 2018”.

Ministerul român de Externe ştia că Madagascarul este gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre, dar nu a răspuns nici până astăzi solicitării oficiale privind eliberarea unei copii după mandatul internaţional de arestare, de care autorităţile acestei ţări aveau nevoie, potrivit legii, pentru a-l extrăda, a declarat la RFI România Serge Rameau, consul general onorific al Madagscarului la Bucureşti.

„După condamnarea domnului Mazare am fost convocat de ministrul de externe al Madagascarului, care mi-a cerut explicații, pentru că acolo nimeni nu înțelegea cine e dl Mazăre, de ce a venit în țara noastră, etc. I-am explicat toată situația iar el mi-a explicat că nu avem un acord de extrădare cu România. Am răspuns că  România este membră UE și că lucrurile trebuie făcute în mod convenabil, cu respectarea legilor. El mi-a răspuns că din punct de vedere judiciar este dispus să dea Cezarului ce e al Cezarului, dar că are nevoie de copia mandatului internațional de arestare. Eu atunci m-am întors în România, am făcut o notă verbală către MAE român și am cerut copia mandatului, pentru că nu am vrut să mi se reproșeze ceva ulterior, să nu fim acuzați de obstrucționare. Așadar România știa că Madagascar era gata să coopereze, dar era nevoie de acest document. Nu am primit nici până azi un răspuns”, a spus Serge Rameau.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri